Guvernul francez a înfiintat o banca de investitii – Banque Publique d’Investissement

0
0

Guvernul francez a semnat miercuri actul de nastere al Bancii Publice de Investitii (BPI), promisa în campania electorala de presedintele François Hollande pentru a sprijini companiile franceze, scrie Income Magazine cu referire la Reuters.

Luând drept exemplu banca publica germana Kreditanstalt für Wiederaufbau (KfW, Institutul de Credit pentru Reconstructie) noua Banque Publique d’Investissement (BPI) va fi detinuta în proportii egale de guvernul francez si banca de stat CDC si va regrupa sub un singur acoperis mai multe agentii existente. Banca va fi condusa de Nicolas Dufourcq, 49 de ani, fost director financiar la grupul francez Capgemini. În functia de presedinte al consiliului de administratie a fost numit Jean-Pierre Jouyet, directorul bancii de stat CDC.

„Misiunea bancii va fi acea de a acorda credite, dar si de a ajuta companiile sa exporte si sa le sprijine în activitatea de inovare”, a declarat premierul francez Jean-Marc Ayrault. În acest sens, BPI va avea o capacitate globala de finantare de 40 de miliarde de euro si va putea sa se refinanteze de pe piete.

„Este vorba de o capacitate de credite de 20 de miliarde de euro, 12 miliarde de euro pentru garantii si capacitate de investitii de 10 miliarde de euro”, a precizat ministrul francez de Finante, Pierre Moscovici.

La crearea noii banci, autoritatile franceze s-au inspirat dupa modelul german. Înfiintata în 1948, Kreditanstalt für Wiederaufbau este în prezent a treia institutie de credit din Germania si o sursa vitala pentru finantarea IMM-urilor. În 2011 KfW a acordat credite în valoare de 70,4 miliarde de euro, dintre care 22,4 miliarde de euro numai IMM-urilor, în timp ce filiala sa comerciala Ipex-Bank a acordat 13,4 miliarde de euro pentru finantarea exporturilor.

Recent, Marea Britanie a decis si ea sa înfiinteze o banca publica pentru a permite IMM-urilor care se confrunta cu dificultati în a obtine credite sa aiba acces la fonduri de 10 miliarde de lire sterline (aproximativ 12,4 miliarde de euro).