„În prezent, 2/3 din activele sistemului bancar din Republica Moldova se afla în mâinile unui grup foarte restrâns de persoane”, sustine fostul premier Ion Sturza.
Potrivit Agentiei ”Infotag”, marti, în cadrul conferintei anuale internationale ”Macro 2013 – o privire globala asupra economiei Republicii Moldova”, fostul premier s-a aratat mirat de faptul ca „regulatorul sistemului financiar din Moldova este atât de impotent în a depista cine sta în spatele asa-numitor actionari din cadrul sistemului bancar al tarii”.
„Astazi, în conditiile tehnologiilor moderne si a schimbului de informatii dintre tari, la nivel de Ministere ale Finantelor, banci centrale, este relativ usor sa afli cine este beneficiarul principal al sistemului bancar din RM si cine de fapt domina sistemul economic din Moldova. Eu sunt ferm convins ca pentru a afla acest lucru este nevoie doar de vointa politica, pentru ca în rest toate instrumentele necesare exista”, a spus Sturza.
În opinia lui, „sistemul bancar reprezinta o problema enorma pentru sistemul economic din RM din simplul motiv ca acesta nu s-a dezvoltat pe parcursul ultimilor 10-15 ani”.
„Sistemul bancar a ramas foarte rudimentar ca business, în conditiile unei netransparente totale a structurii de proprietate si a unui management lipsit de orice performanta. Este o constatare foarte trista. În rezultat, sistemul bancar a devenit foarte vulnerabil la orice tentativa de a-l prelua”, a conchis sursa citata.
Ion Sturza a mai precizat ca în opinia sa „principala bariera a cresterii economice în Moldova este concentrarea proprietatii si sistemul oligarhic de guvernare”.
