Necesitatea si importanta afisarii ratei efective a dobânzii la creditele bancare

0
0

Dobânda anuala efectiva a creditelor este principalul indicator de comparatie pentru cetatenii de rând care doresc sa apeleze la un credit bancar la oricare din institutiile financiare din tara. La moment dobânda afisata de catre bancile comerciale nu este dobânda efectiva pentru ca în aceasta dobânda nu sunt incluse costurile suplimentare pe care clientul bancii le va suporta pe parcursul perioadei.

Saptamâna trecuta, la initiativa guvernului au fost adoptate câteva proiecte de legi care se refera la afisarea dobânzii efective în toate contractele de credit. Acest proiect de lege are drept scop informarea corecta a consumatorilor privind costurile finale ale unui credit si crearea unor reguli egale de joc pentru sectorul bancar si al celui nebancar în ceea ce priveste creditarea si deservirea creditelor. Prin acest proiect de lege toate institutiile de creditare nu vor avea dreptul sa modifice dobânzile aferente ale creditelor sau sa introduca alte costuri suplimentare, iar clientii vor avea dreptul sa ramburseze anticipatul creditul fara aplicarea comisioanelor sau altor plati suplimentare. Modificarile legii privind contractele de credit vor intra în vigoare dupa 6 luni de la data publicarii în Monitorul Oficial.

Bancile comerciale mereu au facut furori si s-au întrecut în oferte pentru creditele bancare. Fie ca ati auzit de un tip de credit la televizor, la radio, pe internet sau ati vazut un flyer publicitar, trebuie sa stiti ca acel cost nu este costul final al creditului. Bancile comerciale ofera pentru acelasi tip de credit, pentru aceeasi suma si perioada, dobânzi ce difera considerabil. Spre exemplu dobânzile creditelor de consum pe piata bancara variaza de la 11% pâna la 32%.

Pe lânga dobânda nominala atasata la credit, bancile comerciale percep diferite comisioane pentru oricare credit achizitionat. Toate tipurile de comisioane difera în dependenta de tipul si scopul creditului, însa principalele comisioane percepute sunt: comisionul de acordare al creditului (de la 0% la 2%), comisionul lunar/anual de administrare al creditului (de la 0.2% la 0.5%), comisionul de analiza a cererii de credit (de obicei este o suma fixa, în mediu 200 de lei) s.a.

Principalul motiv pentru afisarea dobânzii efective este lipsa calificarii necesare a populatiei în cazul analizei potentialelor cheltuieli pe care le vor suporta pe toata perioada de creditare. Textele contractelor de credit nu sunt destul de explicite si sunt complicate pentru persoanele care nu detin cunostintele necesare în domeniul dat. DIn aceasta cauza, o mare parte a clientilor care doresc sa achizitioneze un produs bancar nu au capacitatea de a întelege care sunt costurile reale ale produsului financiar.

Bancile comerciale stiu foarte bine cum sa îsi protejeze profiturile si desi au avut tendinta sa micsoreze ratele nominale ale creditelor, acestea au marit comisioanele atasate la acest credit. Deci pâna la urma dobânda efectiva a creditului a ramas neschimbata, însa creditul cu dobânda nominala mai mica a creat un impact mult mai mare asupra consumatorilor.

Un alt exemplu ce atesta necesitatea introducerii în sistemul bancar a ratei efective este ca bancile comerciale au tendinta sa creeze oferte speciale în diferite perioade ale anului. Unele produse bancare pot fi foarte atractive având rate destul de avantajoase, însa, majoritatea ofertelor prestate de catre banci sunt doar pentru o perioada anumita, si nu pentru întreaga maturitate. Astfel cetatenii ce nu au cunostintele necesare pentru a analiza contractele de credit, cad în capcana bancilor cu gândul de a câstiga mai mult, platind mai putin. Nu intrati în capcana acestor oferte, analizati foarte detaliat toate conditiile, comparati ofertele promotionale cu ofertele obisnuite pentru a vedea daca acele oferte sunt cu adevarat avantajoase.

Lipsa transparentei totale în cazul creditarii poate duce la cheltuieli imprevizibile, de aceea va recomandam sa fiti atenti si sa cititi toate conditiile si cerintele contractului de credit. Ofiterul de creditare nu este responsabil doar pentru oferirea creditului, dar si pentru a raspunde la oricare întrebari pe care le veti avea pe parcursul perioadei de negociere a contractului. Insistati ca angajatul bancar sa va raspunda la toate întrebarile si informati-va bine înainte sa luati decizia finala. În cazul în care nu aveti posibilitatea sa comunicati cu un angajat bancar pentru a afla detalii despre produsul pe care îl doriti, aveti posibilitatea de a accesa calculatoarele de credit pe site-urile bancilor comerciale unde sunt afisate dobânzile atasate la credit si toate costurile percepute prin intermediul comisioanelor.

Autor: Liviu Gutuleac