Sectorul financiar al Republicii Moldova va fi evaluat de FMI si de Banca Mondiala

0
0

Urmare solicitarii autoritatilor Republicii Moldova, în perioada 17 februarie – 5 martie 2014 în Republica Moldova se va derula programul Bancii Mondiale si al Fondului Monetar International de evaluare a sectorului financiar (Financial Sector Asessment Program – FSAP). Misiunea de evaluare are ca scop identificarea principalelor vulnerabilitati ale sectorului financiar, prezentarea unui set de recomandari privind depasirea acestora, precum si masuri pentru dezvoltarea sectorului financiar în continuare, se mentioneaza în comunicatul Bancii Nationale a Moldovei.

În acest context, în perioada 3 – 4 octombrie 2013, reprezentantii Bancii Mondiale si ai Fondului Monetar International au desfasurat în Republica Moldova o misiune preparatorie pe parcursul careia au avut loc întrevederi cu reprezentantii Bancii Nationale a Moldovei, Comisiei Nationale a Pietei Financiare, Ministerului Finantelor si Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar.

Astfel, în cadrul întrevederilor au fost stabilite domeniile aferente pietei financiare care vor fi supuse evaluarii FSAP, printre care pot fi evidentiate supravegherea sectorului financiar, guvernarea corporativa, gestionarea situatiilor de criza, dezvoltarea pietei de capital.

Programul de Evaluare a Sectorului Financiar (FSAP) a fost initiat în anul 1999 si reprezinta o analiza cuprinzatoare si aprofundata a sectorului financiar al unei tari. În tarile aflate în curs de dezvoltare si în tarile cu economii emergente evaluarile din cadrul FSAP sunt efectuate de Fondul Monetar International împreuna cu Banca Mondiala si includ doua componente majore: evaluarea stabilitatii financiare (responsabilitatea Fondului Monetar International) si evaluarea dezvoltarii financiare (responsabilitatea Bancii Mondiale). Ultima data sectorul financiar al Republicii Moldova a fost evaluat în cadrul FSAP în anul 2007.