Nu mai putin de 40 de milioane de carduri de credit si de debit tip Visa sau MasterCard folosite de americani în perioada promotiilor care au precedat sarbatorile de final de an la magazinele Target Corp, a treia mare retea de supermarketuri din SUA, au fost afectate de un atac informatic al hackerilor, scrie bancherul.ro.
Lantul de supermarketuri Target, împreuna cu serviciile secrete americane si cu o divizie de investigatii a Verizon Communications, deruleaza o ancheta pentru a afla câte carduri au reusit hackerii sa fure cu scopul de a fura banii din conturile atasate.
Acesta este al doilea cel mai mare caz de frauda cu carduri din istoria Statelor Unite, dupa cel din 2005 de la retailerul TJX Cos, care a afectat 45,7 milioane de utilizatori de carduri. Cazul ridica serioase semne de întrebare cu privire la siguranta utilizarii cardurilor pentru plata cumparaturilor în magazine, afectând astfel încrederea utilizatorilor de carduri în acest mijloc de plata.
Presedintele Target, Gregg Steinhafel, a postat ieri pe site-ul lantului de magazine Target un mesaj în care precizeaza ca atacul hackerilor a avut loc în perioada 17 noiembrie – 15 decembrie 2013 iar clientii afectati vor fi despagubiti fie de banca, fie de magazin.
Presedintele Target mentioneaza ca deocamdata nu exista informatii daca hackerii au reusit sa fure si PIN-ul fiecarui card introdus de utilizatori în POS-uri atunci când au facut cumparaturi, astfel încât sa poata merge la ATM-uri cu carduri-clona pentru a retrage numerar.
În mesaj se precizeaza însa ca hotii au reusit sa fure numele clientilor utilizatori de carduri, numarul de pe cardurile de debit sau credit, data expirarii cardurilor si codurile CVV de pe spatele cardurilor, adica datele necesare pentru a folosi cardul pentru platile pe internet.
Aceasta înseamna ca hackerii care au intrat în posesia respectivelor date de pe un card, iar acesta nu a fost blocat între timp de catre utilizator, au putut folosi cardul pentru a face cumparaturi online, în cazul in care comerciantul online nu a solicitat un cod suplimentar de securitate, precum cel din sistemul 3D Secure implementat de Visa si MasterCard.
Seful Target mai sfatuieste clientii sa-si verifice cardurile si rapoartele de credit iar în cazul în care descopera tranzactii suspecte sa ia legatura cu banca sau cu organizatiile de carduri Visa sau MasterCard.
