(video) Cum Home Banking-ul a schimbat procesul bancar în ultimii 30 de ani? Care este viitorul acestui concept?

0
0

Popularitatea si utilizarea în masa a produselor ce intra în componenta Home-Banking-ului a schimbat fundamental caracterul industriei bancare. Prin intermediul acestui instrument bancar oamenii au devenit capabili sa îsi aranjeze afacerile lor si resursele financiare, astfel încât acestia rareori au nevoie sa interactioneze fizic cu subdiviziunile bancilor.

Cea mai simpla definitie al conceptului de Home-Banking este efectuarea operatiunilor si tranzactiilor financiare oriunde cu exceptia unei reprezentante bancare. În general home-banking se refera la efectuarea operatiunilor bancare prin intermediul telefonului mobil sau al calculatorului. Home Banking are mai multe denumiri precum ar fi online banking, internet banking sau e-banking.

În ziua de azi home banking-ul este foarte diferit fata de predecesorul sau. Cea mai populara abordare al Home Banking-ului a fost creata în SUA în anii 70’ si se întâmpla prin intermediul telefoanelor fixe. Acest serviciu a permis clientilor sa verifice soldurile conturilor, al fondurilor si sa îsi plateasca facturile. Pentru utilizarea serviciului utilizatorii erau obligati sa utilizeze o parola numerica pentru accesarea serviciilor bancare. Initial telefonul era considerat tehnologia perfecta pentru Home Banking, însa datorita lipsei verificarii vizuale si al escrocheriilor înregistrate rezultatele au fost dezamagitoare.

Primele încercari de a introduce pe piata Internet Banking-ul modern au fost la începutul anilor 80’, însa acesta nu a devenit popular pâna la mijlocul anilor 90’, atunci când populatia utiliza în scala larga acest serviciu. Popularitatea calculatorului în rândul maselor a fost initiatorul dezvoltarii acestor servicii. Odata ce calculatorul a devenit un accesoriu în majoritatea caselor americanilor, bancile au început vânzarea si promovarea serviciilor de Home Banking.

Home-Banking-ul nu numai a adus o adevarata revolutie în procesul bancar pentru oameni. Acest concept a micsorat considerabil costurile bancii, de aceea la rândul sau bancile au redus dobânzile, comisioanele si au oferit mai multe stimulente pentru cei care doresc sa efectueze tranzactii bancare online. Home-Banking-ul pe termen lung a oferit atât bancilor, cât si consumatorilor avantaje care sunt relevante si pâna în ziua de azi.

Home Banking-ul economiseste nu doar timpul utilizatorilor, dar si banii acestora, precum ar fi drumul spre o subdiviziune bancara, parcarea automobilului, dar si salveaza considerabil costul de oportunitate. Deci în loc sa faceti drumul lung spre banca, sa asteptati în rând zeci de minute, aveti posibilitatea sa faceti ceva mai productiv, mai profitabil, deci veti avea un cost de oportunitate mult mai avantajos. În unele tari bancile comerciale solicita plati mai mari în cazul în care efectuati tranzactii în banca pentru ca Dvs. veti plati si pentru serviciul oferit de catre personalul bancii. Prin efectuarea platilor online nu veti avea de platit mai mult, iar în unele tari precum ar fi tarile baltice, veti avea o reducere în cazul platilor facturilor online.

Facilitatile online pe care Home-Banking le ofera difera în dependenta de institutii financiare, însa majoritatea dintre ele au mult caracteristici si capabilitati comune precum ar fi:

– Vizualizarea soldului în cont;

– Vizualizarea tranzactiilor recente;

– Descarcarea extraselor de cont;

– Descarcarea aplicatiilor bancare;

– Transferuri de fonduri între conturile clientului;

– Plata facturilor sau al platilor terte;

– Investitii de cumparare si vânzare;

– Preluarea creditelor de consum si rambursarea creditului;

– Plasarea depozitelor;

– Administrarea resurselor financiare;

Anual bancile comerciale platesc milioane de dolari doar pentru a asigura securitatea resurselor financiare ale clientilor sai. Desi Home Banking ofera atât de multe avantaje, faptul ca acesta este utilizat online, a facut sistemul bancar retail mult mai vulnerabil fata de atacurile virtuale. Atacurile asupra serviciilor bancare utilizate online se bazeaza pe înselarea utilizatorului pentru a fura datele de autentificare online. Cele mai populare dintre aceste atacuri sunt phising si pharming. O alta metoda populara este prin infectarea telefonului sau al calculatorului prin virusi, în special Trojan. Cel mai recent atac de amploare, bazat pe portalul yahoo.com a fost depistat pe 3 ianuarie 2014. Acesta a înregistrat o rata de infectare de 27.000 calculatoare pe ora. Atacul era specializat pentru citirea datelor din conturile bancare ale utilizatorilor de servicii de electronic banking. Hackerii ascundeau virusii prin mesajele afisate de Yahoo Mail, iar pentru infectarea calculatorului era necesar doar sa vezi reclama, nu si sa intri în ea. Utilizatorii tarilor care au avut de suferit cel mai mult pe baza acestui atac informational a fost România cu o rata de infectare de 24%, Marea Britanie (23%), Franta (20%), Pakistan (16%) si Italia (5%).

Dezvoltarea Home-Banking-ului a favorizat aparitia bancilor care functioneaza exclusiv online. Aceste banci se caracterizeaza prin faptul ca nu au nici o subdiviziune si ofera servicii de la distanta prin online banking. Prin eliminarea costurilor asociate cu mentinerea activelor, bancile îsi permit reducerea semnificativa al costurilor tuturor serviciilor sale. Prima banca ”FirstDirect” care functioneaza în acest mod a aparut pe 1 octombrie 1989 în Marea Britanie. În ziua de azi aceasta banca are 1.16 milioane de consumatori.

În Republica Moldova Home Banking-ul nu este înca atât de dezvoltat, desi multe banci puternice din sistem depun efort în acest domeniu. La moment din cele 14 banci licentiate din Republica Moldova  numai 9 banci ofera serviciul Internet Banking, 6 serviciul SMS banking si doar 2 banci serviciul Mobile Banking. Daca Internet Banking-ul e suficient de dezvoltat si utilizat, la capitolul Mobile Banking bancile comerciale trebuie sa depuna mai mult efort.

Home Banking-ul nu mai este o inovatie în SUA precum au fost acum 20 de ani în urma. Majoritatea din cei care detin un calculator sau un smartphone /tableta îsi gestioneaza resursele financiare online prin intermediul aplicatiilor si site-urilor bancilor comerciale. Conform datelor furnizate de The Financial Brand, 73% din cei care s-au abonat pentru produsele de Home Banking utilizeaza un desktop sau un laptop si doar 27% din utilizatori acceseaza aceste produse prin intermediul unei tablete sau al unui smartphone.

Preferatele operatiuni bancare al celor care detin produsele bancare online în SUA au fost verificarea soldului (37%), crearea unui depozit la termen (21%), efectuarea transferurilor (17%), plata facturilor (15%) si crearea unui cont curent (8%).

Rata utilizarii produselor de Home-Banking este în continua crestere, în special în cea mai mare economie din lume. În Statele Unite ale Americii în ultimii 10 ani, utilizarea acestor produse a atins rate de consum record. Conform ultimelor date oferite de catre The Financial Brand, rata de aplicare al Internet Banking-ului în rândul utilizatorilor de internet a crescut de 3.4 ori din iunie 2000 pâna în mai 2013, de la 18% pâna la 61%. Cele mai importante cresteri au avut parte pâna în anul 2007 unde sistemul economic american înca nu a fost lovit de marea criza financiara mondiala. Dupa 2007 desi rata de crestere este constanta, ea este inferioara fata de cele înregistrate pâna în anul 2007. Principalul motiv al acestui declin al utilizarii serviciului bancar online este neîncrederea consumatorilor fata de siguranta bancara si de frica de a-si pierde averile. Unii specialisti considera ca rata de crestere al Internet Banking-ului în SUA va încetini, chiar daca anual bancile comerciale aplica sisteme high-tech de securitate bancara online si îsi perfectioneaza interfata Internet Banking-ului pentru a fi mai accesibila utilizatorilor. Conform aceleiasi surse majoritatea utilizatorilor care folosesc Online Banking au studii superioare si au vârsta cuprinsa între 18 si 34 de ani.

Mobile Banking-ul, spre deosebire de Internet Banking, a înregistrat cresteri importante în ultimii 2 ani. Aceasta se datoreaza faptului ca Mobile Banking este înca o tehnologie destul de noua pe piata bancara de retail, dar si datorita cresterii colosale al vânzarilor smartphone-urilor. Deci, daca în mai 2011 doar 18% din cei care detin un telefon mobil s-au folosit de aplicatie de Mobile Banking, în mai 2013 numarul acestora a crescut pâna la 35%. La fel ca si în cazul Internet Banking-ului cea mai mare rata de utilizare al Mobile Banking-ului a fost înregistrat în rândul persoanelor ce detin studii superioare si au vârsta cuprinsa între 18 si 34 de ani.

În viitorul apropiat multi specialisti considera ca Home Banking-ul va fi diferit fata de ce avem acum datorita evolutiei rapide ale gadget-urilor. Deja au aparut primele concepte de efectuare al operatiunilor bancare prin intermediul Google Glass (video) si prin intermediul unor ceasuri electronice speciale (video). În urmatorii zece ani se presupune ca cea mai mare crestere si cea mai mare rata de utilizarea al serviciilor de online banking vor fi accesate prin intermediul smartphone-urilor.

Procesul bancar a devenit mult mai rapid în ziua de azi, în special datorita aplicatiilor online care au redus substantial folosirea timpului si efortului. Aparitia smartphone-urilor si al calculatoarelor a stimulat dezvoltarea online banking-ului si a raspândit serviciile online în casele a milioane de oameni. Cert este ca Home-Banking este întrebuintat de miliarde de oameni si acesta este cu adevarat viitorul industriei bancare.

Autor: Liviu Gutuleac