Reprezentantii Bancii Nationale a României (BNR) vor începe în zilele urmatoare discutii cu expertii BCE pentru a stabili bancile locale care vor fi supravegheate direct de institutia europeana, fiind vizate în primul rând BCR, BRD si Banca Transilvania, potrivit lui Virgil Dascalescu, director în Directia Stabilitate din BNR, anunta Mediafax.
„De regula, cele mai mari 3 institutii de credit sunt supravegheate de BCE. Nu conteaza neaparat cota de piata, exista si alte criterii (…) Pentru ca sistemul bancar românesc este dominat de banci cu parinti din zona euro, filialele ar putea fi considerate semnificative si supravegheate direct de Banca Centrala Europeana în cadrul cooperarii strânse (…) În 4 noiembrie 2014 a intrat în vigoare Mecanismul Unic de Supraveghere, iar pentru unele susbsidiare din zona euro BCE va face supraveghere directa (…) Aspectul va fi clarificat în urmatoarele zile împreuna cu specialistii din BCE”, a afirmat Dascalescu la seminarul EU-Cofile, organizat de Alpha Bank, BNR si ARB.
Întrucât România nu face parte din zona euro, nu va putea participa direct la Uniunea Bancara, pentru statele UE care nu au adoptat euro fiind disponibila „Cooperarea Strânsa”. Aceasta forma de participare da dreptul la un loc în Consiliului de Supraveghere, dar fara reprezentare în Consiliul Guvernatorilor.
„În cursul anului 2015 urmeaza un amplu exercitiu de evaluare a calitatii activelor urmat de un exercitiu de testare la stres, similar celui derulat în zona euro în acest an (…) Este pentru prima data când se va desfasura un exercitiu de evaluare cuprinzatoare la nivelul institutiilor de credit din România”, a continuat Dascalescu.
El a explicat ca pentru bancile care vor fi selectate de BCE pentru supraveghere directa se vor aplica toate regulile si standardele impuse pentru evaluarea cuprinzatoare, în timp ce pentru restul bancilor s-ar putea face evaluari mai simplificate, pentru a se limita costurile procesului.
„Bancile care nu vor fi supravegheate de BCE nu vor suporta toate rigorile si standardele impuse de BCE în privinta evaluarii care se va derula anul viitor”, a spus Dascalescu.
Exercitiul este o conditie a acceptarii Cooperarii Strânse de catre BCE. BCE are posibilitatea sa desfasurare propria evaluare sau poate recunoaste exercitiul de evaluare derulat de un stat, cu anumite amendamente.
Criteriile de selectare ale bancilor semnificative supravegheate direct de BCE tin atât de marimea si influenta acelor institutii într-o economie, cât si de activitatea transfrontaliera, dar acestea nu sunt singurele ratiuni.
„Ca idee, avem Banca Transilvania, o banca mare, a treia banca din sistem, care va fi supusa, probabil, exercitiului de evaluare”, a mai spus oficialul BNR.
Dascalescu a explicat ca testele de stres derulate în acest an de Banca Centrala Europeana si Autoritatea Bancara Europeana au cuprins si câteva banci din România, ca parti componente ale bancilor-mama din zona euro, dar numai pe anumite module, în timp ce anul viitor cercetarea va fi mult mai în detaliu si mai riguroasa decât testele uzuale realizate de BNR.
„În 2014 au fost 12 institutii de credit din România care au avut banci parinte în zona euro supuse exercitiilor de evaluare cuprinzatoare. În urma exercitiului de testare la stres efectuat de Banca Nationala, putem afirma ca toate institutiile de credit, filiale ale bancilor din zona euro ar rezista cu succes unui soc descris de scenariul avers. Nivelul solvabilitatii este unul ridicat, ultima cifra la nivelul sistemului este de 17,1% în septembrie 2014”, a completat Dascalescu.
Oficialul BNR sustine ca participarea la Uniunea Bancara prin intermediul Cooperarii Strânse va aduce ca beneficii pentru sistemul bancar local reducerea costului de finantare si cresterea încrederii în institutiile de credit din România.
De asemenea, în cazul mecanismului unic de rezolutie, bancile vor avea acces la fonduri în mod nediferentiat, dar România nu va putea accesa fondurile din mecanismul de stabilitate.
Mentionam ca cele 3 banci (BCR, BRD si BT) sunt conectate si la piata financiara-bancara din Republica Moldova. Astfel, BCR detine 100% din capitalul BCR Chisinau, BRD este actionar minoritar la Mobiasbanca Groupe Societe Generale, iar Banca Transilvania face parte din grupul BT, la fel ca si compania BT Leasing din tara noastra.
