Banca centrala a Rusiei a vândut în aceasta saptamâna 2,6 miliarde de dolari pentru sustinerea rublei, cea mai puternica interventie în piata de peste o luna, actiunea fiind menita sa descurajeze posibile tranzactii speculative cu moneda locala, transmite Mediafax cu referire la MarketWatch.
Banca centrala a vândut vineri 1,9 miliarde de dolari pe piata monetara pentru a atenua presiunile pe deprecierea rublei, dupa ce luni a cheltuit 700 milioane de dolari în acelasi scop, potrivit datelor bancii.
Rubla s-a întarit cu 0,9% la 53,8 unitati fata de dolari în urma interventiei de vineri a bancii, care a venit la o zi dupa ce presedintele rus Vladimir Putin a cerut bancii sa blocheze deprecierea rublei. Moneda rusa s-a depreciat la un minim record de aproape 55 de unitati fata de dolar la începutul saptamânii.
Joi, banca centrala a declarat ca ar putea deschide o investigatie privind o posibila actiune de manipulare a rublei, care a pierdut anul acesta circa 40% fata de dolar ca urmare a iesirilor masive de capital din Rusia, a scaderii pretului petrolului si a sanctiunilor economice impuse de statele din Vest.
La începutul lunii noiembrie, banca a anuntat ca va abandona politica interventiilor nelimitate pe piata valutara pentru sustinerea rublei, accelerând procesul de liberalizare a cursului, dar si-a rezervat dreptul de a interveni în orice moment daca nivelul cursului rublei ameninta stabilitatea financiara a Rusiei.
În octombrie, institutia a cheltuit aproape 30 de miliarde de dolari în încercarea esuata de a opri declinul rublei.
