Fitch a retrogradat ratingurile pe termen lung ale principalelor grupuri bancare elene

0
0

Fitch Ratings a retrogradat ratingurile pe termen lung ale principalelor grupuri bancare elene: National Bank of Greece (NBG), Piraeus Bank (Piraeus), Alpha Bank si Eurobank Ergasias, de la ‘B minus’ la ‘CCC’ si ratingurile de viabilitate de la ‘b minus’ la ‘ccc’, cu perspectiva stabila, scrie capital.ro cu referire la un comunicat al agentiei de evaluare financiara.

De asemenea, agentia a scos de sub supraveghere, cu implicatii negative, calificativele atribuite celor patru banci.

Actiunea vine dupa revizuirea în scadere a ratingului suveran al Greciei la ‘CCC’ si reflecta perspectivele economice mai slabe, care afecteaza calitatea activelor si solvabilitatea bancilor elene. De asemenea, retrogradarea reflecta presiunile asupra finantarii si lichiditatilor, deoarece Fitch se asteapta sa continue retragerile din depozitele bancilor elene.

Revizuirea în scadere a ratingurilor de viabilitate reflecta opinia Fitch privind riscul real al falimentului acestor banci, tinând cont de presiunile asupra finantarii, lichiditatilor, solvabilitatii, pe fondul unui mediu operational extrem de dificil în Grecia, fiind posibila o deteriorare suplimentara a calitatii creditelor.

Ratingul de suport la ‘nivelul ‘5’ atribuit de Fitch bancilor elene arata asteptarile agentiei privind posibilitatea unui ajutor de stat în caz de nevoie, desi statul elen are la dispozitie resurse limitate.

În februarie, agentia de evaluare financiara Moody’s a revizuit în scadere ratingurile pe termen lung ale principalelor banci din Grecia, pe fondul probabilitatii reduse a unui sprijin sistemic si a posibilei reduceri a capacitatii Fondului de Stabilitate Financiara al Greciei (HFSF) de a sprijini bancile în caz de nevoie. HFSF, principalul actionar al bancilor elene, controleaza 66,9% din Piraeus Bank, 66,4% din Alpha, 57,2% din National Bank of Greece si 35,4% din Eurobank.

Iesirile din depozitele bancilor elene s-au atenuat la trei miliarde de euro (3,2 miliarde de dolari), în martie, au declarat marti pentru Bloomberg surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul. Retragerile nete în perioada decembrie 2014-martie 2015 s-au ridicat la aproximativ 28 miliarde de euro, reducând valoarea totala a depozitelor la aproximativ 137 miliarde de euro, cel mai redus nivel din ultimii zece ani.