(foto) În sucursalele FinComBank au avut loc evenimente ce tin de educatia financiara

0
0

FinComBank a organizat în cadrul programului „Saptamâna Internationala a Educatiei financiare”, o multime de evenimente cu tematica financiara în perioada 14-22 martie a anului curent.

În aceste zile, specialistii bancii s-au întâlnit cu elevii de la scolile si liceele din Republica Moldova – la orele Educatiei financiare, unde sau abordat subiecte care urmaresc formarea unui limbaj financiar si întelegerea unor notiuni despre natura banilor, inflatie, dobânda, economisire, banca comerciala, banca nationala etc.

Astfel, FinComBank se alatura proiectelor educationale ale Bancii Nationale a Moldovei, în special proiectului „Saptamâna Internationala a Educatiei financiare”, care vizeaza sprijinirea educatiei financiare în învatamântul preuniversitar si universitar.

Pe lînga lectii de instruire financiara, peste 800 de copii au avut parte de excursii în sucursalele bancii, unde au reusit sa vada cu ochii lor cursul de schimb, sa mearga la ghiseu, sa aiba interactiune directa cu angajatii bancii, dupa care au urmat un sir de întrebari si raspunsuri. Tinerii au dat dovada de interes, curiozitate, logica si dorinta de a cunoaste mai multe. Discutia s-a dovedit a fi una interesanta atât pentru tinerii participanti, cât si pentru colaboratorii bancii, care au ramas placut surprinsi de entuziasmul tinerilor, de felul de a gândi, de dorinta de a se implica activ la eveniment. Copiii s-au aratat multumiti de faptul ca au primit cunostinte si sfaturi practice, care le vor fi de folos în viata zi de zi, iar multi dintre ei si-au exprimat dorinta de a-si aprofunda cunostintele în aceasta directie pentru a obtine o profesie în domeniu.

Impresii ale participantilor la „Saptamâna Internationala a Educatiei financiare”:

Tatiana Copancean, directorul Filialei  nr.7, mun. Chisinau:

„Vizita elevilor m-a lasat placut surprinsa prin dorinta lor de cunoastere si energie inepuizabila. Echipa noastra s-a implicat cu mare drag în organizarea acestei întâlniri, în cadrul „Saptamânii Internationale a Educatiei Financiare”, fapt pentru care a fost remunerata de micii exploratori cu întrebari ingenioase si îmbratisari calde la final.”

Diana Ciugureanu, directorul Filialei  nr.16, or. Drochia:

„Educatia financiara, în special a tinerilor, este o necesitate stringenta a vietii cotidiene. În conditiile când totul se modernizeaza foarte rapid, serviciilor financiar-bancare le revine o parte din ce în ce mai mare în viata noastra, iar tinerii au o necesitate sporita de a capata deprinderi de gestionare corecta, planificata a banilor. Am fost placut surprinsi de interesul tinerilor fata de subiectele abordate în cadrul întâlnirii, cât si de întrebarile primite. Majoritatea celor prezenti au aratat dorinta de a capata cunostinte mai aprofundate, invocînd motivul ca informatia primita este una utila, care îi va ajuta sa se orienteze mai eficient în gestionarea finantelor, iar capatarea deprinderilor practice e o necesitate pentru a se adapta mai usor în lumea înconjuratoare. Câtiva dintre participanti chiar ne-au marturisit ca evenimentul dat i-a facut sa se afirme în decizia de a alege profesii legate de lumea finantelor.”

Saptamâna internationala a educatiei financiare “Global Money Week” este un eveniment organizat de Child and Youth Finance International care se desfasoara la nivel mondial în a doua saptamâna din luna martie a fiecarui an si se doreste a fi o campanie de constientizare a rolului banilor în viata de zi cu zi a copiilor si tinerilor. Scopul acestei initiative este educarea financiara a tinerilor prin intermediul unor activitati interactive si distractive. În fiecare an comunitatile financiar-bancare, mediul privat, societatea civila, guvernele din tarile participante sunt implicate în acest proiect international de educatie financiara care ofera tinerilor resursele, instrumentele si inspiratia necesara pentru a-si croi un viitor mai bun.