Actionarii Mobiasbanca GSG vor primi dividende în valoare de 107,5 milioane lei sau 10,76 MDL per actiune

0
1

Decizia a fost aprobata unanim de catre actionarii bancii în cadrul Adunarii generale extraordinare a actionarilor, ce a avut loc astazi 28 aprilie 2016 la Chisinau.

În cadrul Adunarii s-a decis ca circa 47% din profitul net obtinut în 2015 (echivalentul a 107,5 milioane lei) sa fie distribuit actionarilor în calitate de dividende. Aceasta însemnând 10,76 MDL pentru fiecare actiune cu drept de vot.

Restul profitului obtinut în 2015 va fi directionat în categoria profit nedistribuit.

La moment Mobiasbanca Groupe Societe Generale are 170 actionari care detin 9,99 milioane actiuni cu drept de vot. Principalii actionari sunt Societe Generale (67,85%), BRD Groupe Societe Generale (20%), BERD (8,84%). Actionarii minoritari, în numar de 167, detin 3,25% din actiunile bancii.

La Adunarea actionarilor de astazi, 28 aprilie 2016, au fost prezenti actionarii si reprezentantii acestora ce detin 97,7% din actiunile bancii.

Alegerea membrilor Consiliului bancii

De asemenea în cadrul Adunarii generale anuale, actionarii au ales componenta Consiliului bancii. În total au fost propuse 8 candidaturi:

  • Didier Colin – actualul Presedinte al Consiliului bancii. În prezent ocupa functia de Director General Adjunct al BRD Groupe Societe Generale (România);
  • Karine Maryse Destre-Bohn – membru al Consiliului din aprilie 2015, Secretar Corporativ, Membru al comitetului de management în cadrul Divizeiei Internationale (IBFS) Societe Generale;
  • Slaveyko Lyubomirov Slaveykov – membru al Consiliului din aprilie 2013, director financiar la Societe Generale Expressbank (Bulgaria);
  • Wolfgang Lerke – membru al Consiliului din august 2014. În perioada 2007-2010 a ocupat functia de Ambasador al Germaniei în Republica Moldova;
  • Mihail Lisu – membru al Consiliului din 2006. Director general “Nord-Mobila” S.A.;
  • Rodica Hîncu – membru al Consiliului din aprilie 2015, sef catedra “Investitii si piete de capital” în cadrul ASEM;
  • Dominique Serres – responsabil dezvoltare, departamentul Strategie si Business a Diviziei Internationale (IBFS) a Societe Generale. Are 37 de ani experienta în cadrul grupului SocGen;
  • Benoit Serpault – Supervizor de tara (Bulgaria, Moldova, Albania) în cadrul Diviziei Internationale (IBFS) a Societe Generale.

În urma votului actionarilor, din Consiliu urmatorii 4 ani, vor face parte: Didier Colin, Karine Maryse Destre-Bohn, Slaveyko Lyubomirov Slaveykov, Wolfgang Lerke, Mihail Lisu, Rodica Hâncu si Dominique Serres.

Fiecare din cei 7 candidati a primit peste 9 milioane de voturi din partea actionarilor.

Din noua componenta doar domnul Dominique Serres nu a facut parte din precedentul Consiliu al bancii si urmeaza sa fie aprobat de catre Banca Nationala a Moldovei.