Traderul Societe Generale care a adus bancii prejudicii de 4,9 miliarde euro, va primi o compensatie de 450.000 euro

0
0

Un tribunal din Paris specializat pe dreptul muncii a decis recent ca grupul bancar Societe Generale l-a concediat “fara un motiv real si serios” pe fostul trader Jerome Kerviel si în consecinta a condamnat banca sa îi plateasca fostului angajat suma de 450.000 de euro, scrie economica.net cu referire la AFP si Reuters.

În replica, avocatul Societe Generale, Arnaud Chualet, a anuntat ca banca va face apel la aceasta decizie, pe care a catalogat-o drept „scandaloasa”, reamintind faptul ca Jérôme Kerviel a fost gasit vinovat în instanta pentru manevre bursiere frauduloase.

Kerviel a fost condamnat la 5 ani de închisoare, dintre care 3 cu executare, în luna octombrie 2010, pentru pierderile record de 4,9 miliarde de euro provocate Société Générale de pe urma unor tranzactii neautorizate.

În luna ianuarie 2008, dupa ce a descoperit expunerea enorma acumulata de Jerome Kerviel pe o piata afectata deja de criza creditelor subprime, Societe Generale a decis sa scape de pozitiile de aproximativ 50 de miliarde de euro asumate de traderul sau, înregistrând la final o pierdere de 4,9 miliarde de euro.

Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare, are 154.000 de angajati si 32 de milioane de clienti în întreaga lume. În Republica Moldova, Societe Generale este prezent din 2007 când a achizitionat Mobiasbanca.