Creditorii nu vor mai putea sa-si exercite dreptul de ipoteca, asa cum o faceau pâna acum, doar anuntând în scris datornicii. Curtea Constitutionala a stabilit ca aceasta practica este, de fapt, neconstitutionala. Obligatorie înainte de folosirea garantiilor imobiliare va fi înstiintarea datornicilor prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, anunta bizlaw.md – portalul avocaturii de afaceri din Moldova.
Astfel, în urma hotarârii Curtii Constitutionale, creditorii nu mai pot sustine ca datornicii lor sunt informati, daca au trecut 7 zile de la data trimiterii înstiintarii privind intentia creditorului sa-si exercite dreptul de ipoteca. Acestia vor avea dreptul sa faca uz de dreptul lor de ipoteca doar în baza înstiintarii datornicilor prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire.
Sesizarea la Curtea Constitutionala a fost depusa de avocatii Igor Litvinenco si Dionisie Vition, iar procesul se afla pe rolul Curtii de Apel. Acestia apara un grup de persoane, care se afla în litigiu cu o institutie bancara.
Articolul care au facut obiectul sesizarii – art. 31, alineat 2 si 4 din Legea cu privire la ipoteca – prevede ca notificarea se expediaza debitorului ipotecar si, daca este cazul, debitorului, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire. Potrivit aceluiasi alineat, notificarea se va considera receptionata dupa 7 zile lucratoare din ziua expedierii.
În urma examinarii sesizarii, Curtea a mentionat ca articolele contestate sunt formulate de o maniera imprecisa si neclara si astfel nu corespund rigorilor de claritate si previzibilitate din Constitutie, iar pentru a nu afecta securitatea raporturilor juridice se vor aplica regulile generale aplicabile procedurii de expediere a scrisorilor recomandate, stabilite de cadrul normativ privind comunicatiile postale. Pentru a exclude situatiile în care debitorul ar putea sa se eschiveze de la receptionare, Curtea va emite o recomandare Parlamentului pentru reglementarea procedurii de expediere si receptionare a notificarii, astfel încât sa garanteze, într-un mod echilibrat, drepturile ambelor parti contractante.
