Noi oportunitati de investitii în tehnologii inovatoare de la Mobiasbanca si Fondul European de Investitii

0
0

De acum, antreprenorii care opteaza pentru un credit la Mobiasbanca pot beneficia de garantii suplimentare pentru dezvoltarea proiectelor inovatoare. 

Astazi, un Acord de parteneriat în acest sens a fost semnat de Ridha Tekaia, Presedintele Comitetului de Directie – CEO al Mobiasbanca – Groupe Société Générale si Pier Luigi Gilibert, Directorul executiv al Fondului European de Investitii (FEI)

Astfel, Mobiasbanca a devenit partenera la Facilitarea de garantare InnovFin pentru întreprinderile mici si mijlocii cu sprijinul financiar al Uniunii Europene în cadrul programului Orizont 2020 „Instrumente Financiare”, Programul-cadru al UE pentru Cercetare si Inovare.

În conditiile Programului InnovFin, clientii bancii vor avea garantii suplimentare în cazul insuficientei necesarului de gaj. Pâna la 50% din valoarea gajului pentru suma creditului contractat poate fi garantata de InnovFin. Creditul accesat si garantat prin programul InnovFin va fi obtinut în conditii atractive, cu rate mai mici ale dobânzii decât ofertele standard.

Suma creditului/leasingului contractat de antreprenori poate varia de la 25 mii EURO pâna la 7,5 milioane EURO, pe o perioada maxima de 10 ani. Gradul de complexitate pentru obtinerea acestor credite este minim. De acest program pot beneficia întreprinderile mici si mijlocii axate pe dezvoltarea proiectelor inovatoare, care îsi propun lansarea de produse si servicii noi, esential îmbunatatite sau companii de cercetare si dezvoltare.

„Fiind una dintre cele mai  importante institutii financiare din tara, Mobiasbanca este foarte bine plasata pentru a ajunge la IMM-urile care au nevoie de finantare suplimentara. Gratie acordului de astazi, Mobiasbanca va fi în masura sa ofere credite si leasing în conditii avantajoase. FEI va extinde sprijinul deja existent pentru afacerile mici din Europa de Est, contribuind, astfel, la crearea de locuri de munca si dezvoltarea economica în Moldova”, a subliniat Pier Luigi Gilibert, Directorul executiv FEI.

Cu ocazia semnarii Acordului, presedintele Mobiasbanca, Ridha Tekaia, a specificat:

“Prin acest acord ne consolidam pozitia de lider pe segmentul resurselor financiare internationale atrase si a parteneriatelor încheiate cu Institutiile Financiare Internationale. Aderarea la programul InnovFin cu suportul Fondului European de Investitii aduce plus valoare la accesarea resurselor de finantare cu garantii suplimentare, în conditii preferentiale pentru companiile locale. Suntem singura banca care poate oferi diferitor segmente de clienti cele mai competitive solutii de dezvoltare a afacerilor si, în special, a proiectelor inovatoare”.

Carlos Moedas, Comisarul pentru Cercetare, Stiinta si Inovare, a mentionat cu referire la semnarea acordului:

„Companiile din Moldova pot beneficia de credite garantate de UE pentru a stimula potentialul lor de cercetare si inovare. Acordul semnat astazi va sprijini economia Republicii Moldova si este o confirmare a parteneriatului productiv dintre UE si Moldova în cadrul programului Orizont 2020 „Instrumente Financiare”, Programul-cadru al UE pentru Cercetare si Inovare.

___________________________________________________________________________________________________________

Fondul European de Investitii (FEI) este parte a Bancii Europene de Investitii. Principala sa misiune este de a sprijini întreprinderile micro, mici si mijlocii (IMM), ajutându-le sa acceseze finantare. FEI proiecteaza si dezvolta capitalul de risc si cresterea de capital, garantii si instrumente de microfinantare care vizeaza în mod specific acest segment de piata. În acest rol, FEI promoveaza obiectivele UE în sprijinul inovarii, cercetarii si dezvoltarii, antreprenoriatului, cresterii economice si ocuparii fortei de munca.

BC „MOBIASBANCA – Groupe Société Générale” S.A., parte a unuia dintre cele mai importante grupuri financiare din Europa, este una dintre cele mai transparente, stabile financiar si de încredere banci pe piata Republicii Moldova, oferind servicii financiare inovative, care corespund standardelor internationale. Reteaua vasta de unitati asigura accesibilitatea clientilor la produsele bancii si o abordare personalizata în realizarea proiectelor de dezvoltare, pentru ca asa este #corect.

Facilitarea de garantare InnovFin pentru întreprinderile mici si mijlocii ofera garantii si contra-garantii privind finantarea împrumuturilor de la 25 000 EURO  la 7,5 milioane EURO pentru a îmbunatati accesul la finantare a întreprinderilor inovative mici si mijlocii (cu pâna la 499 angajati). Facilitatea este gestionata de FEI si este implementata prin intermediarii financiari – banci si alte institutii financiare – în statele membre ale UE si tarile asociate. În cadrul acestei facilitati, intermediarii financiari sunt asigurati de FEI împotriva unei parti din pierderile lor suportate pentru finantarea datoriei acoperite prin facilitate.