Bucuresti – a 2-a capitala europeana unde plata calatoriei cu metroul se va face doar cu carduri contactless

0
1

BCR implementeaza o premiera nationala în transportul public din România: în toate statiile din Bucuresti accesul la metrou se va face doar prin simpla apropiere a oricarui card bancar contactless MasterCard/VISA în mediu deplin securizat, scrie bankingnews.ro.

  • Accesul la metroul din Bucuresti devine, în premiera nationala pentru infrastructura publica de transport, mult mai usor, odata cu implementarea unui sistem modern de plata a calatoriei;
  • În parteneriat cu Metrorex, BCR instaleaza, în toate cele 51 de statii de metrou din Capitala, 164 de sisteme de plata MasterCard/VISA pentru carduri contactless, proiectul urmând sa fie complet functional pâna la finele anului;
  • Orice posesor de card bancar, cu facilitate contactless, indiferent de banca emitenta, va putea, astfel, sa-si achite imediat calatoria, prin simpla apropiere de aparat, în mediu deplin securizat;
  • Este prima data când o astfel de solutie de plata a transportului public din România accepta orice card MasterCard sau VISA, emis oriunde în lume, iar Bucurestiul devine una dintre primele capitale europene, dupa Londra, care introduce un astfel de sistem la metrou;
  • Aproximativ 175 de milioane de calatori au folosit metroul bucurestean, în 2015, respectiv o medie de trafic zilnic de 480.000 de oameni.

BCR se afla în proces de instalare a unei solutii de plata a calatoriilor la metroul din Bucuresti, în parteneriat cu Metrorex, MasterCard si VISA. În cadrul acestui proiect, BCR a dezvoltat o solutie integrata care permite oricarui posesor de card bancar contactless, emis oriunde in lume, sa poata achita calatoria cu metroul doar prin simpla apropiere a acestuia de turnichetul de acces, în mediu complet securizat.

Modul de utilizare va fi extrem de simplu: calatorii trebuie sa apropie cardul bancar contactless de sistemul de plata, dupa care vor primi imediat înstiintarea de realizare a tranzactiei, iar turnichetul va afisa mesajul “Liber”, fiind deblocat automat pentru acces.

Solutia propusa de BCR a fost construita având la baza arhitectura de functionare reglementata de MasterCard si VISA, astfel încât orice card emis oriunde in lume sub însemnele celor doua organizatii sa poata fi utilizat pentru plata calatoriilor.

“Consideram ca implementarea solutiei de plata contactless MasterCard/VISA direct la portile de acces îsi va demonstra utilitatea, atât în economia traficului la nivelul metroului bucurestean, cât si în utilitatea la nivelul calatorilor. Acestia vor avea la dispozitie o metoda de plata moderna, cu cel mai mare grad de crestere si absorbtie în utilizare. Acest sistem în regim contactless cu carduri MasterCard/VISA face parte dintr-un proiect mai amplu al BCR în ceea ce priveste infrastructura de transport public. Banca noastra are deja în implementare plata titlurilor de calatorie cu metroul la casieriile Metrorex, prin intermediul cardurilor Mastercard/VISA, si asigura, totodata, si plata cartelelor de metrou la terminalele automate”, a declarat Ciprian Nicolae, Country Manager Global Payments, în cadrul parteneriatului BCR-Global Payments.

Implementarea solutiei se afla în derulare în toate statiile de metrou din Bucuresti, urmând sa fie instalate 164 de echipamente la nivelul portilor de acces. Numarul de echipamente de plata per statie difera în functie de nivelul de accese ale calatorilor în statii si de volumele de trafic înregistrate de Metrorex. Proiectul de instalare a acestor echipamente va fi finalizat pâna la 31 decembrie 2016.

Bucurestiul este a doua capitala europeana, dupa Londra, care introduce un astfel de sistem la metrou. Aproximativ 175 de milioane de calatori au folosit metroul bucurestean, în 2015, respectiv o medie de trafic zilnic de 480.000 de oameni.