marți, septembrie 1, 2026
AcasăMoldovaAntoine Gabizon (Mobiasbanca): “Creditele acordate din surse externe au o calitate foarte...

Antoine Gabizon (Mobiasbanca): “Creditele acordate din surse externe au o calitate foarte buna de rambursare”

Experienta Mobiasbanca – Groupe Société Générale, lider la capitolul accesarii liniilor de creditare externe datorita nivelului înalt de transparenta, demonstreaza ca, în mare parte, creditele acordate din surse externe de finantare au o calitate foarte buna de rambursare. Potrivit presedintelui bancii, Antoine Gabizon, finantarea asociata cu componenta de grant sau alte facilitati responsabilizeaza companiile.

Vedeti în continuare interviul acordat de catre Antoine Gabizon, revistei Banci si Finante Profit.

Profit: Dupa criza din sectorul bancar din 2014, mai multe institutii financiare internationale au sistat finantarea pentru un sir de banci. Astfel, pe parcursul ultimilor 3 ani, cea mai mare parte a asistentei externe a ajuns la beneficiari prin intermediul bancilor transparente, prima în lista fiind Mobiasbanca. Ce linii de creditare externa sunt oferite în prezent prin intermediul Mobiasbanca, în ce scop si care este valoarea acestora?

Antoine Gabizon: Mobiasbanca a beneficiat mereu de suportul Institutiilor Financiare Internationale (IFI), iar pe parcursul ultimilor ani relatia cu IFI s-a consolidat vertiginos, banca fiind lider la accesarea fondurilor externe. Din oferta programelor existente le-am selectat pe cele mai interesante si avantajoase pentru clienti, „echipate” cu beneficii speciale: grant, scutiri si facilitati la taxele fiscale si vamale, consultanta tehnica, garantii financiare în cazul insuficientei de gaj etc. Lista programelor disponibile prin Mobiasbanca este impunatoare. Cele mai recente proiecte la care Banca a aderat sunt EU4Business-EBRD Credit Line, program destinat companiilor care intentioneaza sa se alinieze la standardele UE si sa acceseze piata de desfacere a Uniunii Europene, Proiectul Bancii Europene de Investitii „Livada Moldovei” si „Filiera Vinului”, destinat companiilor care activeaza în sectorul horticol si vitivinicol. Alte proiecte importante sunt Proiectul Fondului European de Investitii „Innov-Fin”, adresat companiilor care implementeaza elemente inovative în afaceri si nu dispun de suficient gaj, Proiectul Bancii Mondiale de Ameliorare a Competitivitatii destinat exportatorilor, precum si proiectul IFAD cu componenta de grant destinat tinerilor antreprenori care îsi dezvolta afacerile în mediul rural.

– Ce linii de creditare se bucura de cea mai mare popularitate în rândul mediului de afaceri si care mai putin?

– Ar fi dificil sa spunem ca sunt programe populare si mai putin populare, acestea având diferite avantaje si fiind destinate diferitor categorii de companii. Depinde de domeniul de activitate al companiei (agricultura, vinificatie, industrie) si de beneficiile urmarite. Desigur, cele mai solicitate programe sunt cele care includ componenta de grant, iata de ce ne straduim la maximum sa punem la dispozitia mediului de afaceri aceste facilitati.

– Care sunt conditiile de baza pentru accesarea acestui tip de finantare? Exista anumite conditii specifice pe care companiile trebuie sa le întruneasca?

– Conditia de baza este respectarea legislatiei în vigoare, mai ales în domeniul fiscal, protectia mediului, o buna guvernanta corporativa. Aditional, compania beneficiara trebuie sa aiba o buna performanta si un management de calitate.

– Unul dintre principalele proiecte de finantare externa, implementat prin intermediul Mobiasbanca, este EU4Business-EBRD Credit Line, un program comun al BERD si UE. Prin ce se deosebeste acest proiect de altele de acest fel si ce conditii trebuie îndeplinite pentru a beneficia de asistenta în cadrul acestui proiect?

– EU4Business-EBRD Credit Line este o initiativa a BERD care a fost lansata în cadrul DCFTA si reprezinta un instrument eficient pentru IMM-uri. Scopul programului este de a sprijini companiile sa implementeze standarde si procese noi în producere sau sa atinga performante în igiena fitosanitara, siguranta alimentelor etc., aliniindu-se la directivele UE pentru a-si facilita accesul pe piata de desfacere a UE, care este una dintre cele mai dezvoltate si atractive.

– Din aprilie curent când a fost lansata aceasta linie de creditare, ce tipuri de companii au beneficiat deja de credite EU4Business-EBRD? În ce scopuri companiile au solicitat aceste credite?

– Înregistram rezultate foarte bune în accesarea creditelor din aceasta linie, lucru care ne bucura. Companiile beneficiare si eligibile de finantare sunt întreprinderile mici si mijlocii care activeaza în diferite domenii: agricultura, industria alimentara (procesarea carnii, lactate, vinificatie), industria mobilei etc. Unele companii au optat pentru proiecte simple de investitii prin procurarea utilajelor performante de producere, altele – pentru proiecte complexe prin construirea spatiilor de producere conform noilor standarde. Toate investitiile au generat optimizare, eficientizare, modernizare.

– Mai multe linii de creditare, inclusiv EU4Business-EBRD, presupun si o componenta de grant. Ce conditii trebuie sa îndeplineasca solicitantii de credite pentru a putea beneficia de ea?

– Componenta de grant poate fi obtinuta doar daca compania realizeaza investitii conform standardelor UE sau în conformitate cu una dintre directivele UE în domeniul igienei fitosanitare sau siguranta alimentara. Aceasta este prima conditie si cerinta a BERD. Alte criterii importante sunt buna situatie financiara a companiei si ca afacerea sa fie una durabila. Companiile din domeniul jocurilor de noroc, din industria tutunului, bauturilor tari, din domeniul valorilor mobiliare nu sunt eligibile apriori. De altfel, grantul este acordat la etapele initiale (dupa valorificarea investitiei) si este utilizat la discretia companiei (efectuarea achitarilor fata de parteneri, furnizori, completarea trezoreriei etc.).

– Care este situatia la capitolul rambursarii creditelor oferite din finantare externa? Cât de frecvent se întâlnesc credite cu probleme si care sunt cauzele acestora (nu s-a tinut cont de toate aspectele la elaborarea business planului, conditiile climaterice nefavorabile etc.)?

– Creditele acordate din surse externe de finantare au o calitate foarte buna de rambursare, deoarece finantarea asociata cu componenta de grant sau alte facilitati responsabilizeaza companiile. De asemenea, aceste companii pot fi verificate de reprezentantii institutiilor financiare externe, însa acestea sunt proceduri standarde care nu difera de procedurile post monitorizare ale Mobiasbanca. Desigur, sunt factori si riscuri care nu depind de banca sau client (risc valutar, factori macroeconomici), care pot avea un impact negativ asupra capacitatii de rambursare. Însa si în astfel de situatii, împreuna cu clientul, identificam solutii pentru depasirea momentelor dificile.

– Pentru a beneficia de aceste linii de creditare, reprezentantii ÎMM trebuie sa se deplaseze la Chisinau sau se pot adresa si la filialele Mobiasbanca din teritoriu? Unde anume?

– Reteaua de filiale Mobiasbanca este extinsa pe întreg teritoriul republicii. Astfel, orice client existent sau potential se poate adresa la oricare filiala a bancii pentru consultanta si suport, fara a fi necesar sa se deplaseze la Chisinau. La fel, pentru o comunicare eficienta sunt organizate conferinte telefonice între client – managerul bancii – si expertul IFI, identificându-se nevoile si solutia potrivita afacerii. Suntem o echipa tânara, energica si profesionista, iar la necesitate ne deplasam chiar si la sediul clientului. 

– Cât dureaza perioada de examinare a documentelor pentru creditare?

– Depinde de amploarea proiectului investitional. Pentru investitiile simple (de ex. procurarea echipamentelor, înlocuirea cazanelor, geamurilor etc.) procesul dureaza pâna la doua saptamâni. În cazul proiectelor mai complexe, cum ar fi construirea spatiilor de producere, procesul de aprobare ar putea lua pâna la 4 saptamâni, întrucât consultantii BERD efectueaza vizite la fata locului si elaboreaza un plan investitional special.

– Cât de frecvente sunt cazurile când cererile de finantare sunt respinse de banca si din ce cauza?

– Rata de refuz în cazul cererilor de finantare din sursele partenerilor externi nu difera de aplicatiile ordinare. Principalele motive de refuz tin de aspecte precum: investitia nu corespunde cerintelor BERD anterior mentionate, situatia financiara precara a companiei, o istorie creditara negativa. Fiecare cerere de creditare se analizeaza în complex, Banca oferind solutii personalizate, astfel încât riscurile legate de proiectele de finantare sa fie atenuate.

– A fost Mobiasbanca pregatita pentru cresterea volumului de creditare? A fost necesara angajarea unor specialisti noi? Cu ce provocari se confrunta banca în procesul de examinare si aprobare a solicitarilor?

– Mobiasbanca are o experienta îndelungata de colaborare cu institutiile financiare internationale – BERD, BEI etc. Acest parteneriat de succes creeaza sinergie, sustinând economia locala, aducând know-how în domeniu si noi perspective. În limitele programului EU4Business-EBRD au fost organizate mai multe traininguri, la care consilierii Mobiasbanca au fost instruiti privind procedurile si conditiile programului. Ramâne o provocare informarea unui numar cât mai mare de clienti despre sursele de finantare disponibile la Mobiasbanca, oportunitatile si beneficiile acestora. Oricum, se resimte o dinamica pozitiva privind gradul de informare a aplicantilor, companiile documentându-se despre oportunitatile de finantare si venind la banca cu întrebari concrete pentru un program anume. Astfel, se construieste un dialog ca între doi parteneri care stiu ce au de facut si care sunt obiectivele ce urmeaza a fi realizate.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments