Directorul executiv al FMI încurajeaza continuarea reformelor în sectorul bancar

0
0

Guvernatorul Bancii Nationale a Moldovei (BNM), Sergiu Cioclea, a avut recent o întrevedere cu directorul executiv al Fondului Monetar International (FMI), Anthony De Lannoy, aflat în vizita la Chisinau, anunta un comunicat de presa al regulatorului.

Cei 2 oficiali au discutat despre reformele din sectorul bancar din Republica Moldova, în mod special, despre necesitatea asigurarii transparentei actionarilor bancilor si îmbunatatirii gestionarii riscurilor.

Anthony De Lannoy a salutat efortul autoritatilor de a atrage investitori de calitate în sectorul bancar din tara noastra. La rândul sau, guvernatorul BNM a salutat decizia recenta a Consiliului de Directori Executivi al FMI referitor la finalizarea celei de-a treia evaluare a programului si debursarea noii transe de circa 33,8 milioane dolari SUA.

Sergiu Cioclea a mentionat ca BNM va continua reformele menite pentru consolidarea sectorului bancar si îmbunatatirea cadrului de reglementare si supraveghere bancara.

Discutiile oficialilor au continuat în cadrul unei reuniuni la BNM cu expertii independenti, dedicata programului cu FMI si situatiei economice din tara. Expertii au abordat subiecte legate de monitorizarea conditionalitatilor FMI, îmbunatatirea functionarii institutiilor de stat, eficienta investitiilor publice, lupta contra coruptiei si combaterea spalarii banilor, necesitatea accelerarii reformelor în alte domenii.

Programul cu Republica Moldova a fost aprobat de FMI pe 7 noiembrie 2016 pentru o perioada de trei ani. Finantarea are loc prin doua instrumente de creditare: Mecanismul de finantare extinsa (EFF) si Mecanismul extins de creditare (ECF).