MAIB a lansat recent programul de internship pentru studenti, care presupune un stagiu de practica de sase luni platit de catre banca, la finalizarea caruia tinerii vor avea posibilitatea sa se angajeze cu program întreg sau redus. Potrivit studiului Camerei Americane de Comert din Moldova, MAIB este apreciata de catre studentii absolventi de la noi din tara ca si cel mai bun angajator pe piata. De ce tinerii sunt o prioritate în cadrul bancii si ce facilitati pot obtine acestia, angajându-se la MAIB, aflam de la Svetlana Bodaci, directoarea Departamentului Resurse Umane, MAIB, într-un interviu acordat diez.md.
La momentul actual, în cadrul bancii activeaza peste 2 600 de angajati, dintre care si tineri sunt foarte multi. Valoarea întregii echipe MAIB consta în faptul ca aici muncesc generatii întregi de angajati, de la 20 de ani si pâna la 50+, iar aceasta simbioza, dintre energia tânara si experienta persoanelor care lucreaza de zeci de ani în cadrul marii familii, o pozitioneaza pe piata ca una dintre cele mai prospere banci de la noi din tara.
„Noi suntem foarte deschisi pentru a îmbogati continuu echipa noastra cu noi profesionisti, astfel asigurând o armonie si continuitate între generatii, cu diverse experiente, competente, cunostinte si viziuni noi. Avem angajati care s-au pensionat deja, dar continua sa lucreze în banca pentru ca savureaza si se regasesc în toate procesele ei. Iar generatiile noi, care se alatura echipei, inclusiv studentii, se integreaza foarte usor, e un proces laconic si natural de transmitere a acestor experiente de la generatiile anterioare catre tineri si invers”, relateaza Svetlana.
Daca sa vorbim despre avantajele de a fi parte a acestei echipe, este important de mentionat:
- multitudinea de specialitati si profesii care pot sa atraga specialistii din practic toate universitatile;
- prezenta mai multor departamente în cadrul bancii, cum ar fi: marketing, tehnologii informationale, resurse umane, administrare, vânzari, analize date, dezvoltare produse noi, trezorerie si multe altele;
- si cel mai mare avantaj este sa lucrezi alaturi de o echipa de profesionisti de la care mereu vei învata si îti vei perfectiona abilitatile profesionale.
„Strategia noastra este de a implementa standardele internationale în procesele interne ale bancii. Datorita acestor rezultate si ambitii suntem cei mai buni angajatori, iar MAIB având cea mai mare cota pe piata de clienti vine cu oportunitatea de a atrage noile talente”, mentioneaza Svetlana Bodaci, directoarea Departamentului Resurse Umane, MAIB.
„Când implementezi cunostintele în practica, satisfactia pe care o primesti din jobul pe care îl faci este mult mai mare”
Svetlana ne spune ca ideea acestui program de internshipuri este sa atraga tinerii talentati, curiosi si ambitiosi sa testeze si sa implementeze cunostintele în practica înca de pe bancile universitatii.
„Pentru studentii din ziua de astazi este foarte important ca ceea ce studiaza sa implementeze imediat. Iar în momentul în care ai aceasta posibilitate, nivelul de constientizare a satisfactiei pe care o primesti din jobul pe care îl faci este mult mai mare. Astfel, poti sa te regasesti mai rapid în cariera profesionala.
Noi venim cu proiectul nostru de internship ca sa ajutam studentii sa înteleaga ce le place sa faca fiind înca pe bancile universitatii. În acelasi timp, le oferim posibilitatea sa învete din procesele din banca de la profesionistii nostri, iar în final sa se regaseasca în cele mai potrivite pozitii în banca noastra”, specifica Svetlana.
Un program accesibil tinerilor din Moldova
În cadrul acestui program de internship pot participa studentii care-si fac studiile la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Balti, Universitatea Tehnica a Moldovei, Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Studii Economice din Moldova, Centrul de Excelenta în Economie si Finante si Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul.
Svetlana Bodaci ne spune ca scopul acestui program este sa poata interactiona si cu tinerii din regiunile tarii: „Ne-am orientat si spre universitatile din Cahul si din Balti ca sa putem oferi posibilitatea celor mai buni tineri sa se alature echipei noastre”.
Care este scopul final al programului de internship
„Scopul final este ca dupa acest «internship» de sase luni sa putem semna un contract de munca, sa ramânem în aceasta relatie frumoasa si mai departe. E «wow» sa ramâi cu un job în cea mai mare banca din Moldova, fiind student. Chiar daca ulterior cineva doreste sa-si extinda domeniile de dezvoltare, poate usor sa treaca dintr-un departament în altul”, mentioneaza Svetlana.
Criteriile de selectare în cadrul programului
În perioada 13-17 septembrie, o comisie dedicata va organiza interviuri cu tinerii înscrisi în program. Câstigatorii vor fi desemnati pe 20 septembrie curent.
„În prima etapa va avea loc selectarea dosarului. Anume autenticitatea studentului/studentei ne intereseaza. Atunci când studentul/studenta îsi exprima autentic gândurile, ambitiile, intentiile, interesele, obiectivele – asta ne ajuta sa identificam mai corect parcursul nostru comun si obiectiv. Noi punem accent mare pe personalitate, anume diferenta dintre colegi, echipe, diversitatea de idei face posibil ca lucrurile sa se miste înainte”, relateaza directoarea HR a MAIB.
În acelasi timp, Svetlana a venit si cu anumite recomandari pentru studentii care se vor înregistra la acest program de internship.
Le-a recomandat tinerilor sa atraga atentia la:
- autenticitate;
- originalitate;
- simplitate;
- abordarea complexa si strategica la tot ce se întâmpla;
- dorinta de a munci si a excela;
- lucrul în echipa;
- comunicare.
Sarcinile pe care le vor realiza studentii pe durata stagiilor
Vor fi pregatite mai multe mini-proiecte în cadrul departamentelor tehnice, operationale, la departamentele de relatii cu clientii, la cele de dezvoltare a serviciilor si produselor, în care studentii vor putea veni cu a lor contributie, participând astfel la executarea anumitor sarcini, în functie de complexitatea cunostintelor pe care le au. Astfel, studentul poate fi membru si sa lucreze într-o echipa la realizarea unui proiect, livrând un anumit rezultat la sfârsitul acestei perioade.
„Aceste proiecte sunt preconizate pentru o perioada de pâna la patru luni, astfel încât studentii sa poata afla mai multe din procesele bancii si cum functioneaza totul din interior. E nevoie de un pic de timp pentru integrare si adaptare”, mentioneaza Svetlana Bodaci.
Bursa lunara pe care o vor primi tinerii timp de sase luni
Bursa lunara asigurata în cadrul acestui internship este de 1 000 de lei. Directoarea HR a MAIB spune ca partea financiara este foarte importanta, mai cu seama pentru studenti: „E un avantaj mare sa fii acasa, nu trebuie sa pleci peste hotare ca sa obtii anumite cunostinte. Astfel, noi venim cu acest suport financiar, dar si profesional pentru tinerii cu care vrem sa dezvoltam împreuna tara noastra”.
Valoarea acestui stagiu în CV-ul unui tânar profesionist
„Sase luni e o perioada suficienta ca sa poti sa-ti dezvolti competente noi, sa poti sa acumulezi experienta pe care sa o mentionezi deja în CV, parasind bancile facultatii. CV-ul face diferenta. În momentul când esti absolvent si zici ca deja ai si o experienta valoroasa pentru ca ai participat în anumite initiative interne la banca, ai generat idei sau ai dezvoltat instrumente noi – toate acestea pot spune deja multe atunci, când o persoana sau o organizatie îti examineaza CV-ul”, dezvaluie Svetlana.
„Am convingerea ca o buna parte dintre studenti vor ramâne angajatii nostri dupa acest program de «internship»”
În acelasi timp, directoarea HR a specificat ca studentii vor avea parte de mentorat din partea mai multor profesionisti în cadrul acestui program. Fiecare student va avea un mentor care îl va ghida pe parcursul acestei perioade de instruire. Iar la rândul lor, mentorii vor avea în grup câte 2-3 studenti maxim.
La întrebarea de ce pentru MAIB este important ca studentii sa obtina experienta practica înca de pe bancile facultatii, Svetlana a mentionat urmatoarele: „Este responsabil, corect si frumos sa contribuim la cresterea si dezvoltarea tinerilor motivati, sustinuti, încurajati, si acesta este obiectivul nostru. Direct si indirect noi contribuim la dezvoltarea fortei de munca valoroasa pentru tara noastra. Ne bucuram sa-i dezvoltam pe tineri stiind ca ramân alaturi de noi. Suntem ferm convinsi ca lucrurile pot fi facute acasa, si pot fi facute la cel mai înalt nivel, fara ca sa parasesti familia si pe cei dragi”.
„Conditii de munca «wow»!”
În cadrul MAIB orice angajat mai are si posibilitatea sa se alature:
- la programe de instruire si dezvoltare continua;
- la activitati de wellbeing;
- echipei de fotbal MAIB, volei, tenis, alergatori (la Maratonul International Chisinau din toamna acestui an s-au înregistrat deja 101 angajati ai bancii).
„Fauritorul carierei profesionale este însusi el, tânarul”
I-am cerut Svetlanei si unele sfaturi pentru tinerii care abia îsi încep cariera si drumul în viata matura, iar raspunsul dumneaei poate fi de-a dreptul considerat o pilda în primii pasi spre maturitatea profesionala a fiecaruia dintre noi.
„Este important ca fiecare tânar sa constientizeze ca succesul carierei profesionale este în mâinile sale. Parcursul de succes al fiecaruia este determinat de ambitia, pregatirea de a munci, de a constientiza importanta investirii în sine. Fiecare trebuie sa-si asume responsabilitatea pentru deciziile sale. Fauritorul carierei profesionale este însusi el, tânarul. Sa ai curajul sa alegi, sa decizi si sa mergi înainte cerând ceea ce este al tau!”
Daca ati decis si vreti sa va înregistrati la acest program de internship, atunci nu ezitati, faceti-o acum!
Despre program, domeniile de stagiu si modalitatea de înscriere puteti afla consultând site-ul MAIB, iar regulamentul programului de internship este disponibil AICI.
