70 de ciclisti, inclusiv patru membri ai echipei maib, au pedalat 102 km pe traseul Chisinau-Isacova-Chisinau pentru a sustine copiii si adultii care sufera de boli incurabile, în stadiu progresiv sau avansat si cu un prognostic limitat de viata. Cursa caritabila „Foc la ghete pe biciclete” se afla la a treia editie si a fost organizata de Fundatia Hospice Angelus Moldova, fiind colectati 70 de mii de lei din taxa de înscriere si din donatiile partenerilor, sponsorilor si a persoanelor fizice.
Alaturi de alti amatori ai ciclismului si sportivi de performanta, Alexandrina Dobrovolschi, Mihai Iordachescu, Maxim Chirita si Stanislav Climovici de la maib au fost sensibilizati de scopul competitiei, si-au dorit sa participe pentru a ajuta beneficiarii serviciilor „Casa Angelus” si pentru a sensibiliza opinia publica cu privire la importanta îngrijirilor paliative.
Alexandrina, Mihai, Stanislav si Maxim s-au înscris în cursa pentru al doilea an consecutiv si spun ca au savurat la maxim fiecare kilometru parcurs. Asa cum fac parte din comunitatea de alergatori maib „Activ la Superlativ”, cursa „Foc la ghete pe biciclete” a fost un bun antrenament de rezistenta, dar si o placere aparte oferita de locurile pitoresti ale tarii. Chiar daca au existat si momente mai putin placute, asta nu i-a oprit din a continua cursa si a ajunge la finis.
Alexandrina Dobrovolschi, Specialist superior institutii financiare si relatii externe:
„Participarea în turul „Foc la Ghete pe Biciclete” a fost o provocare pentru mine, asa cum distanta de 102 km nu este una atât de mica. Pentru al doilea an consecutiv am avut onoarea sa reprezint maib la aceasta competitie si ma bucur ca fac parte dintr-o echipa atât de sensibila la importanta îngrijirilor paliative. Cursa nu a fost deloc una usoara, cu mici accidente din cauza neprofesionalismului, dar am finalizat-o cu brio si sunt extrem de mândra de mine, pentru ca am reusit sa-mi depasesc propriile recorduri. În timpul cursei, la fel ca în viata, am cazut, m-am ridicat, am fost pansata si am mers mai departe, pâna la final”.

Mihai Iordachescu, Manager plati POS:
„Cu o deosebita placere m-am alaturat repetat acestei initiative si ma bucur nespus ca sportivii mentin atentia fata de acest unic Centru de îngrijiri paliative din Moldova. Cursa „Foc la ghete pe biciclete” a fost una foarte faina, cu oameni pozitivi, energici si ambitiosi.
Timpul a tinut cu noi si am ciclat mai mult în umbra, ceea ce ne-a oferit posibilitatea sa ajungem la „Casa Angelus” din Orhei cu forte si cu zâmbete, care sunt extrem de necesare copiilor de acolo, zâmbete care îi încurajeaza si îi detaseaza de la suferinta. Bravo tuturor participantilor! Bravo, colegi! Bravo, maib!”.

Stanislav Climovici, Inginer date senior:
„Nu am putut sa ramân indiferent de cazul copilasilor de la „Casa Angelus”. Particip pentru al doilea an si pe viitor intentionez sa fiu în continuare alaturi de sustinatorii si participantii acestei curse. Este unul din proiectele care trebuie sa continue, pentru ca promoveaza modul activ de viata si contribuie la sustinerea unei cauze nobile”.

Maxim Chirita, Senior data modeler:
„Participând si anul trecut, de aceasta data am fost mai bine pregatit, pentru ca deja stiam ce eforturi va fi necesar sa depun. Am decis sa ma alatur competitiei pentru ca consider important sa facem cunoscut întregii societati ca exista copii cu boli incurabile care au nevoie de îngrijire speciala, mai ales în contextul în care fonduri pentru astfel de centre de îngrijire paliativa se colecteaza în mare parte doar din campanii caritabile. Ma bucur ca prin participarea mea am reusit sa ajut cât de putin si cu siguranta voi încerca sa particip mai des la astfel de evenimente”.
Pe toata durata cursei, participantii au fost însotiti de un echipaj medical, o masina a politiei, au primit apa si gustari, iar la final s-au bucurat de picnic în aer liber, tombola cu premii, excursie pe teritoriul Centrului de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Casa Angelus”, au descoperit afacerea sociala „Angelus Agro”, s-au învrednicit de cupe si certificate de participare.

Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Casa Angelus” a fost fondat în 2017, în satul Isacova, raionul Orhei, si în prezent gazduieste mai multi copii cu probleme grave de sanatate, unii dintre ei cu cancer în faze terminale. Fundatia Hospice Angelus Moldova este principalul furnizor de îngrijiri paliative pentru pacientii adulti si copiii care sufera de boli incurabile, progresive, aflate în stadiu terminal. Sursele necesare pentru oferirea gratuita a serviciilor si activitatea „Casei Angelus” sunt acumulate în mare parte din evenimentele de caritate.
Faptele bune ne definesc. Împreuna suntem mai buni!
Despre maib
Maib este partener al Fundatiei Hospice Angelus Moldova de peste 10 ani, prin politica sa de responsabilitate sociala corporativa investind în proiecte sociale si în sustinerea comunitatii. Pe parcursul ultimilor ani, banca a oferit sprijin în realizarea mai multor initiative ale organizatiei, având certitudinea ca „Implicarea face diferenta”. Prin prisma comunitatilor interne formate din angajati ai bancii (de fotbal, tenis, volei, alergatori), maib îsi propune sa inspire societatea sa adopte un mod sanatos de viata si activ la superlativ.
