FinComBank ofera depozitul „Stabil Fix” cu dobânda fixa si termene flexibile

0
0

Depozitul „Stabil Fix” de la FinComBank S.A. este disponibil pentru persoanele fizice care doresc sa economiseasca pe termene de 3, 6, 9 sau 13 luni, în lei moldovenesti (MDL), euro (EUR) sau dolari americani (USD). Produsul prevede o dobânda fixa pe întreaga durata contractuala, fara capitalizare, iar plata dobânzii se efectueaza lunar.

Dobânzile variaza în functie de moneda, termen si modalitatea de deschidere a depozitului. De exemplu, pentru depozitele în MDL, rata dobânzii porneste de la 3,75% pentru 3 luni si ajunge pâna la 6,00% anual pentru 13 luni, în cazul deschiderii online. Dobânzile pentru EUR si USD sunt cuprinse între 0,25% si 1,55% anual.

Suma minima pentru deschidere este de 1.000 MDL, 100 EUR sau 100 USD. Depozitul nu permite alimentari suplimentare sau retrageri partiale. În cazul rezilierii anticipate a contractului, dobânda nu se achita, iar sumele deja achitate sunt retinute din suma depozitului.

Deschiderea depozitului se poate face în sucursalele FinComBank sau online, prin aplicatia FinComPay ori Internet Banking.

Informatii detaliate privind conditiile produsului sunt disponibile pe site-ul oficial al bancii: https://fincombank.com/ro/deposit-stabil-fix.