Banca Centrala Europeana vede în euro digital un mecanism de siguranta pentru situatii de criza, precum pene de curent, atacuri cibernetice sau sabotarea cablurilor submarine.
Declaratia a fost facuta de Piero Cipollone, membru al boardului executiv al BCE, în fata Comisiei pentru Afaceri Economice a Parlamentului European, potrivit Profit.ro.
Cipollone a subliniat ca platile sunt „la fel de esentiale pentru viata de zi cu zi ca electricitatea sau apa potabila” si trebuie sa fie disponibile în orice moment. În prezent, infrastructura digitala europeana depinde în mare parte de furnizori din afara Uniunii Europene, ceea ce poate limita capacitatea de reactie rapida si independenta în momente de criza.
BCE lucreaza de mai multi ani la conceptul de euro digital, însa decizia privind lansarea va depinde de acordul statelor membre din zona euro.
