ProCredit Bank Moldova marcheaza astazi 18 ani de activitate pe piata bancara din Republica Moldova, o etapa simbolica de „majorat în banking”, construita pe principii de dezvoltare durabila, transparenta si sprijin pentru economia reala.
Banca Comerciala ProCredit Bank S.A. a obtinut licenta pentru desfasurarea activitatii financiare la 17 decembrie 2007 si face parte din grupul financiar international ProCredit, cu sediul central în Germania. Institutia are 100% capital strain, unic actionar fiind ProCredit Holding, entitate supravegheata de autoritatile bancare germane (BaFin si Bundesbank).
Banca orientata spre dezvoltare
ProCredit Bank Moldova este o banca comerciala orientata spre dezvoltare, concentrata în special pe sustinerea întreprinderilor micro, mici si mijlocii, considerate un pilon esential pentru crearea de locuri de munca si cresterea economica a tarii. Banca ofera solutii financiare adaptate fiecarui client, bazate pe o analiza financiara riguroasa si pe o întelegere profunda a modelului de afaceri.
Pentru persoanele fizice, ProCredit Bank îsi propune sa functioneze ca o banca universala, dedicata clientilor care prefera gestionarea operatiunilor bancare prin canale electronice, cu accent pe servicii de economisire si creditare simple si accesibile.
Activitatea ProCredit Bank este ghidata de câteva principii-cheie:
- transparenta si onestitate în relatia cu clientii;
- responsabilitate fata de mediu, prin promovarea si finantarea investitiilor ecologice;
- impact pe termen lung, preferat maximizarii profitului pe termen scurt;
- educatie financiara si cultura a economisirii, ca baza pentru un viitor stabil.
De asemenea, banca investeste constant în instruirea si dezvoltarea personalului, pentru a asigura un nivel ridicat al calitatii serviciilor oferite clientilor.
Parte a unui grup international
Grupul ProCredit este prezent în Europa de Est, America Latina si Germania, activând în prezent în 11 tari. Scopul grupului este de a contribui la dezvoltarea unor sisteme financiare transparente si incluzive, care sa permita oamenilor sa economiseasca în siguranta si companiilor sa investeasca si sa se extinda.
