Tensiunile din Venezuela nu sunt doar un subiect de geopolitica îndepartata, ci pot avea efecte rapide asupra economiilor mici, inclusiv asupra Republicii Moldova, prin preturi mai mari si presiuni suplimentare asupra sistemului financiar. Potrivit unei analize publicate de Logos Press, miza reala nu este petrolul extras astazi, ci controlul viitor asupra finantarii, logisticii si fluxurilor de plati globale.
Conform sursei citate mai sus, Statele Unite nu urmaresc câstiguri rapide din exploatarea resurselor, ci impunerea regulilor financiare pe termen lung: cine investeste, prin ce banci se fac platile si ce moneda domina tranzactiile. Acest tip de presiune se manifesta mai ales prin infrastructura financiara – sisteme de plati, asigurari si lanturi logistice.
Analiza mai arata ca orice instabilitate pe piata petrolului se transmite rapid catre tari dependente de importuri, inclusiv Moldova. Formula este simpla: cotatiile internationale influenteaza preturile interne la carburanti, cu impact direct asupra transportului, agriculturii si cheltuielilor zilnice ale populatiei.
Totodata, potrivit sursei, noile valuri de sanctiuni si fragmentarea sistemului financiar global duc la reguli mai dure pentru banci. Pentru o piata mica precum cea moldoveneasca, acest lucru se traduce prin transferuri mai costisitoare, verificari suplimentare si proceduri mai greoaie pentru persoane fizice si companii.
