Serviciul Fiscal de Stat a încasat la Bugetul de stat 1,5 miliarde de lei pe 25 martie 2026, acesta fiind cel mai mare volum al încasarilor înregistrat vreodata într-o singura zi. De mentionat ca aceasta data coincide si cu perioada-limita de depunere a declaratiilor cu privire la impozitul pe venit de catre persoanele juridice.
Comparativ cu aceeasi zi a anului trecut, când au fost acumulate aproximativ 1,32 miliarde de lei, suma înregistrata acum este mai mare cu 15,47%. Fata de anul 2024, cresterea ajunge la 28,28%, ceea ce arata o evolutie pozitiva a încasarilor la buget.
Potrivit autoritatii fiscale, banii adunati într-o singura zi reprezinta aproape 40% din totalul încasarilor la Bugetul de stat pentru luna martie 2026, care se ridicau la circa 3,87 miliarde de lei la situatia din 25 martie.
Serviciul Fiscal de Stat spune ca acest rezultat reflecta atât o responsabilitate mai mare din partea contribuabililor, cât si eforturile institutiei de a asigura o administrare fiscala mai eficienta, mai transparenta si mai apropiata de oameni.
Institutia a multumit contribuabililor pentru implicare si pentru aportul lor la formarea veniturilor bugetare, subliniind ca fiecare contributie înseamna o investitie directa în dezvoltarea Republicii Moldova si în sustinerea programelor sociale.
Totodata, Fiscul a îndemnat contribuabilii sa îsi achite la timp si integral obligatiile fiscale, mentionând ca fiecare leu platit contribuie la consolidarea economiei si la finantarea cheltuielilor publice.
