Demiterea conducerii BNM va necesita si decizia presedintelui tarii

0
0

Parlamentul a votat în lectura a doua modificarile la Legea cu privire la Banca Nationala a Moldovei, iar una dintre cele mai importante schimbari vizeaza numirea si demiterea membrilor conducerii BNM. Proiectul a fost sustinut de 54 de deputati si, potrivit autorilor, are rolul de a întari independenta bancii centrale.

Noile reguli stabilesc mai clar cum vor fi numiti membrii organelor de conducere ale BNM, ce conditii trebuie sa îndeplineasca si cât vor dura mandatele lor. La desemnarea candidatilor va fi necesara consultarea Presedintelui Parlamentului, a guvernatorului BNM sau a Comisiei parlamentare economie, buget si finante, în functie de functia vizata. Totodata, pentru fiecare candidat va fi întocmit un aviz care sa arate daca acesta îndeplineste conditiile cerute.

Schimbari apar si la procedura de demitere. Daca pâna acum era necesar votul a doua treimi din numarul deputatilor, de acum înainte va fi nevoie si de o decizie a presedintelui Republicii Moldova. Autorii spun ca noua formula ofera mai multa claritate si protectie institutionala pentru conducerea BNM.

Legea mai prevede ca viceguvernatorul BNM nu va mai face parte din Consiliul de supraveghere, daca este si membru al Comitetului executiv. În noua formula, membrii Consiliului de supraveghere vor avea mandate de 5 ani, iar cei ai Comitetului executiv — de 7 ani, cu posibilitatea reînnoirii. Modificarile vor intra în vigoare dupa publicarea în Monitorul Oficial.