Decizia Bancii Nationale a Moldovei de a majora rata de baza de la 5% la 6,5% a alimentat discutiile despre posibile scumpiri ale creditelor, inclusiv pentru beneficiarii programului Prima Casa. Expertul economic Stas Madan spune însa ca efectele asupra ratelor bancare ar putea fi mai moderate decât sugereaza reactiile din spatiul public.
„Scumpirea creditelor se va produce cel mai probabil nu deodata si într-o masura mult mai mica decât exagerarile publice”, afirma economistul.
Stas Madan atrage atentia ca, în cazul programului Prima Casa, rata de referinta nu este rata de baza a BNM. Aceasta se calculeaza ca rata medie ponderata a dobânzilor la depozitele noi atrase în lei, cu termen de la 6 la 12 luni. La începutul anului 2026, rata de referinta era de 5,57%.
Potrivit expertului, experienta anilor precedenti arata ca majorarile ratei de baza nu se transmit automat si integral în costul creditelor. În perioada decembrie 2024 – august 2025, rata de baza a crescut de la 3,6% la 6,5%, însa rata medie la creditele din sectorul bancar a urcat de la 8,26% la 9,38%.
În opinia economistului, daca situatia monetara nu se va schimba semnificativ, dobânzile la credite ar putea creste gradual si într-o masura mai mica decât majorarea ratei de baza.
