Grupul OTP intra pentru prima data în top 400 cele mai mari companii din lume

0
0

Grupul OTP a intrat, pentru prima data, în top 400 cele mai mari companii din lume, potrivit clasamentului Forbes Global 2000. Grupul bancar s-a clasat pe locul 398 la nivel global, dupa patru ani consecutivi de crestere.

Forbes Global 2000 include cele mai mari companii listate public din lume, în baza a patru indicatori financiari: venituri, profit, active si capitalizare bursiera. Fiecare indicator are aceeasi pondere în stabilirea pozitiei finale.

În editia din 2026, Grupul OTP s-a regasit în top 1.000 la toate categoriile analizate: locul 360 dupa profit, locul 313 dupa active, locul 993 dupa venituri si locul 658 dupa capitalizarea de piata.

„Grupul OTP a fost clasat printre primele 400 de companii din lume în Forbes Global 2000 – o realizare obtinuta împreuna cu colegii, clientii si partenerii nostri, ca grup bancar regional cu origini în Ungaria”, a declarat Péter Csányi, CEO al OTP Bank.

Potrivit acestuia, dezvoltarea continua a Grupului OTP confirma soliditatea strategiei si orientarea catre client. Grupul are aproape 40.000 de angajati în 11 tari si deserveste aproximativ 17,5 milioane de clienti.

OTP este unul dintre cele mai importante grupuri bancare din Europa Centrala si de Est. Din anii 2000, grupul a achizitionat si integrat 25 de banci, fiind considerat unul dintre cei mai activi consolidatori din sectorul bancar regional.

Grupul OTP are sediul central în Ungaria si este listat la Bursa de Valori din Budapesta din 1995.