Mediul de afaceri cere tranzitie pentru impozitul minim global: poate afecta Moldova IT Park

0
0

Comunitatea de afaceri, reprezentata de AmCham Moldova, EBA Moldova, FIA Moldova si ATIC, a transmis autoritatilor nationale si Comisiei Europene o pozitie comuna privind aplicarea regulilor Pilonului II / GloBE în Republica Moldova.

Mediul de afaceri cere acordarea unei perioade tranzitorii pentru implementarea regulilor privind impozitul minim global, în contextul procesului de aderare la Uniunea Europeana.

Organizatiile sustin ca Moldova trebuie sa se alinieze la standardele fiscale europene si internationale, însa aplicarea noilor reguli trebuie sa tina cont de particularitatile economiei nationale, de capacitatea administrativa a statului si de impactul asupra investitiilor.

Unul dintre argumentele principale este ca în Republica Moldova nu au fost identificate entitati-mama finale, iar numarul filialelor grupurilor multinationale vizate este estimat la aproximativ 50. În aceste conditii, mediul de afaceri considera ca aplicarea imediata a regulilor ar putea crea un efort administrativ disproportionat.

Un accent aparte este pus pe competitivitatea investitionala si pe mentinerea predictibilitatii pentru investitori, inclusiv în cazul regimurilor fiscale speciale, precum Moldova IT Park.

AmCham Moldova subliniaza ca o perioada tranzitorie nu reprezinta o derogare de la angajamentele europene, ci o solutie pentru o implementare sustenabila, predictibila si eficienta a noilor reguli fiscale.