Pasapoartele si permisele se scumpesc, iar extrasele pentru firme vor fi eliberate online, pe loc

0
1

Guvernul a aprobat miercuri, 29 iulie, actualizarea tarifelor pentru unele servicii oferite de Agentia Servicii Publice. Modificarile vizeaza noile modele de pasapoarte si permise de conducere, dar si mai multe servicii destinate antreprenorilor.

Permisul de conducere eliberat în termen de 20 de zile lucratoare va costa 440 de lei, fata de 420 de lei în prezent. Noul tarif va fi aplicat dupa publicarea hotarârii în Monitorul Oficial.

Mai mult se va scumpi pasaportul. Tariful de baza va creste de la 650 la 790 de lei, însa noul pret va intra în vigoare doar odata cu lansarea oficiala a pasaportului de generatie noua.

Potrivit ASP, ajustarile sunt legate de costul mai mare al blanchetelor si de introducerea unor tehnologii suplimentare de protectie împotriva falsificarii.

Extrasele pentru firme vor putea fi obtinute imediat

Persoanele care au semnatura electronica vor putea solicita online extrasul din Registrul de stat al unitatilor de drept. Documentul va fi generat în timp real si va aparea direct în Cabinetul personal de pe evo.gov.md.

Serviciul digital va costa 220 de lei, comparativ cu 440 de lei pentru eliberarea urgenta la ghiseu. Pentru antreprenorii independenti, extrasul eliberat pe loc va costa în continuare 110 lei.

Autoritatile publice vor avea acces gratuit la aceste informatii prin platforma MConnect.

Tarife noi pentru unele servicii destinate afacerilor

ASP va introduce si taxe pentru o serie de proceduri tehnice, verificari si examinari de dosare care pâna acum erau efectuate gratuit.

Deplasarea specialistilor pentru verificari de autorizare sau certificare va costa 1.030 de lei. Agropensiunile vor beneficia de o reducere de 50%.

Vor fi aplicate taxe administrative si pentru procesarea unor dosare din domeniul marfurilor strategice si al jocurilor de noroc.

De asemenea, va fi tarifata examinarea dosarelor pentru investitiile strategice, importante pentru securitatea statului, cu o valoare de peste 1,7 milioane de lei. Evaluarile realizate din oficiu si cele care vizeaza afacerile mici vor ramâne gratuite.

Documentele actuale ramân valabile

Pasapoartele, actele de identitate si permisele de conducere aflate deja în circulatie nu trebuie schimbate înainte de termen. Acestea vor ramâne valabile pâna la data expirarii înscrisa în document.

Noile reguli pentru extrasele digitale si serviciile de autorizare si certificare vor fi aplicate la o luna dupa publicarea hotarârii în Monitorul Oficial.

ASP va continua sa elibereze gratuit primul milion de carti de identitate care includ semnatura electronica. Institutia presteaza anual aproximativ 4,4 milioane de servicii, iar circa o treime dintre acestea sunt oferite gratuit sau la tarife reduse.