marți, septembrie 1, 2026
AcasăNoutățile băncilorFinantare de 10 milioane de euro pentru IMM-uri prin ProCredit Bank si...

Finantare de 10 milioane de euro pentru IMM-uri prin ProCredit Bank si BERD

ProCredit Bank Moldova anunta extinderea accesului la finantare pentru IMM-urile din tara odata cu noul pachet financiar de 10 milioane de euro, oferit de Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, în parteneriat cu Uniunea Europeana.

Aceasta initiativa face parte din programul EU4Business-EBRD Credit Line si subliniaza angajamentul continuu al BERD si UE de a sustine dezvoltarea sectorului privat din Moldova.

ProCredit Bank, un partener de încredere al BERD, a reusit sa deruleze trei acorduri de împrumut începând din 2018, cu o valoare totala de 35 milioane de euro, iar acest nou împrumut de 10 milioane de euro va ajuta banca sa raspunda cererii tot mai crescute din partea clientilor business.

Împrumutul va sprijini finantarea investitiilor pentru IMM-uri, oferindu-le posibilitatea de a obtine împrumuturi atât în euro cât si în lei moldovenesti, pentru a-si moderniza echipamentele, produsele si serviciile în conformitate cu standardele UE. De asemenea, se estimeaza ca cel putin 70% din împrumut va fi folosit pentru finantarea investitiilor în tehnologii verzi, sporind competitivitatea si oportunitatile de comert international ale companiilor.

„ProCredit Bank si BERD au o istorie îndelungata si fructuoasa de colaborare în Republica Moldova. Din 2018, împreuna am reusit  sa sprijinim si sa finantam împreuna proiecte eficiente si cu impact. Este important sa mentionam ca ProCredit Bank îsi propune sa fie banca de referinta pentru IMM-urile din tara, urmând practici bancare sustenabile. Credem ca alaturi de partenerul nostru de finantare pe termen lung, BERD, prin semnarea acestui contract, vom continua sprijinul nostru comun într-un mod consistent si transparent”, a declarat Irina Coroi-Jovmir, presedinta Consiliului de Administratie al ProCredit Bank Moldova.

Împrumutul este completat de fonduri de grant ale UE, care ofera stimulente financiare pentru proiectele de investitii de succes ale beneficiarilor, precum si asistenta în implementarea consultantei pentru ProCredit Bank si clientii sai.

Prin acest eveniment, ProCredit Bank Moldova îsi reafirma scopul de a sprijini dezvoltarea sectorului de afaceri din tara prin oferirea solutiilor bancare ce încurajeaza abordarea sustenabila a business-ului.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments