Un proiect de lege de modificare a Legii nr.62/2008 privind reglementarea valutara propune o liberalizare partiala, în doua etape, astfel încât unele operatiuni sa fie facute mai usor, cu mai putine proceduri. Potrivit notei de fundamentare, proiectul este elaborat de Banca Nationala a Moldovei (BNM) si este promovat de Ministerul Finantelor, în contextul alinierii treptate la regulile UE privind libera circulatie a capitalurilor si al recomandarilor discutate inclusiv cu experti ai FMI.
Cea mai vizibila schimbare este cresterea plafoanelor: de la 10.000 euro la 100.000 euro (sau echivalent) pentru mai multe operatiuni, iar din 1 ianuarie 2028 plafonul ar urma sa urce la 250.000 euro. În aceasta limita, rezidentii ar putea efectua mai simplu o serie de operatiuni de capital – de la anumite investitii si tranzactii cu instrumente financiare, pâna la împrumuturi, garantii si unele transferuri cu caracter personal (precum donatii/împrumuturi între persoane fizice), fara mecanismele mai stricte aplicate astazi la sume mai mari.
O alta schimbare importanta vizeaza împrumuturile externe: proiectul propune eliminarea regimului de notificare la BNM pentru creditele/împrumuturile primite de rezidenti de la nerezidenti. În locul notificarii, BNM ar urma sa colecteze informatia printr-un mecanism de raportare stabilit ulterior prin regulamente. În document se explica faptul ca masura ar reduce barierele administrative si ar facilita intrarile de capital, fara sa anuleze cerintele din zona prevenirii spalarii banilor si a altor legi speciale.
Proiectul aduce si clarificari pentru situatii „de viata reala”. Pentru persoanele fizice care emigreaza, apar prevederi care ar permite deschiderea de conturi la banci nerezidente si transferul unor active la stabilirea domiciliului în strainatate sau pe durata sederii peste hotare. În plus, sunt incluse si prestatorii de servicii de plata nebancari rezidenti, care ar putea deschide conturi în strainatate fara autorizare, atunci când aceste conturi sunt necesare pentru activitatea licentiata (inclusiv pentru procesarea platilor).
Pe partea de plati în valuta, proiectul încearca sa repare „goluri” aparute dupa modificari anterioare: sunt precizate conditiile pentru achitari în valuta în unitati comerciale din aeroporturi dupa controlul vamal si de frontiera (pe directia de iesire), la bordul aeronavelor în curse internationale sau la puncte internationale de trecere a frontierei. Separat, este propusa si posibilitatea ca nerezidentii sa achite în valuta pentru servicii hoteliere, cu argumentul facilitarii turismului si alinierii la practici regionale.
Un capitol distinct se refera la casele de schimb valutar si hotelurile licentiate: acestea ar putea primi dreptul de a furniza anumite servicii de plata (în numele si pe contul unei societati de plata sau al unui emitent de moneda electronica licentiat de BNM), inclusiv operatiuni asociate remiterilor. În schimb, proiectul introduce cerinte mai stricte de gestionare a banilor: evidenta separata si segregarea fondurilor primite pentru servicii de plata fata de numerarul folosit la schimb valutar. Totodata, casele de schimb ar urma sa prezinte anual catre BNM informatii despre situatiile financiare, pentru o monitorizare mai buna a capitalului si resurselor.
În zona de supraveghere, proiectul mai prevede ajustari care ar permite controale mai clare, inclusiv în cazurile în care activitatea unei unitati a fost suspendata, si propune ca sanctiunile sa poata fi aplicate distinct pe puncte/sucursale, astfel încât o neregula depistata într-un singur punct sa nu duca automat la masuri maximale pentru întreaga retea. În plus, apare si un filtru de risc: BNM ar putea refuza autorizarea unei operatiuni daca aceasta implica riscul pierderii relatiilor de corespondenta bancara si/sau riscul sanctiunilor internationale.
Calendarul propus: legea ar urma sa intre în vigoare la o luna de la publicare, cu unele prevederi programate separat (în documente este indicata si data de 1 octombrie 2027 pentru anumite modificari). BNM ar urma sa-si ajusteze regulamentele în termen de 6 luni de la publicare.
