Motorina a devenit mai scumpa decât benzina în Republica Moldova, un fenomen rar care reapare pe fondul tensiunilor de pe piata regionala a produselor petroliere, avertizeaza analistul economic, Veaceslav Ionita.
Potrivit acestuia, situatia este neobisnuita, deoarece în mod normal motorina ar trebui sa ramâna mai ieftina decât benzina. Explicatia tine de fiscalitate: povara fiscala pentru motorina este mai mica, ceea ce, într-o piata stabila, ar trebui sa se vada si în pretul final de la pompa.
Veaceslav Ionita sustine însa ca în perioade de criza motorina se scumpeste mai repede decât benzina. Un astfel de fenomen a mai fost înregistrat de doua ori în 2022, atunci când piata petroliera regionala a fost afectata de turbulente majore.
Analistul explica aceasta evolutie si prin vulnerabilitatea lanturilor regionale de aprovizionare. Republica Moldova importa carburantii în principal din România, iar piata ramâne sensibila la socuri geopolitice si logistice, mai ales în perioade de instabilitate.
În analiza sa, Ionita aminteste ca în 2022 explozia preturilor la motorina a fost alimentata de blocaje logistice din zona Marii Negre si de cererea ridicata generata de razboiul din Ucraina. În acea perioada, o parte din motorina destinata Ucrainei a trecut prin Republica Moldova, iar produsele petroliere au ajuns temporar principalul produs de export al tarii.
Acum, sustine expertul, piata globala a produselor petroliere traverseaza din nou o perioada tensionata, iar diferenta traditionala dintre pretul benzinei si cel al motorinei s-a evaporat aproape complet. În opinia sa, ceea ce se întâmpla acum nu este doar o anomalie temporara, ci semnul unei noi faze de presiune pe piata regionala a carburantilor.
Veaceslav Ionita avertizeaza ca maratonul scumpirilor nu s-a încheiat si ca presiunile de crestere ar putea continua si în perioada urmatoare, în special asupra motorinei. Iar asta conteaza direct pentru întreaga economie, deoarece motorina este combustibilul esential pentru agricultura, transport si logistica.
