Bancherii britanici au schimbat sistemul de stabilire a LIBOR

0
0

Asociatia bancherilor britanici BBA a decis modificarea sistemului de stabilire a dobânzii interbancare LIBOR, de referinta în sistemul financiar mondial, pentru evitarea manipularilor, în urma unui scandal international de amploare izbucnit anul trecut, scrie hotnews.ro cu referire la un anunt postat pe site-ul asociatiei.

Chiar daca se vor calcula zilnic, dobânzile anuntate de bancile membre în comitetul de stabilire a LIBOR vor fi facute publice doar o data la 3 luni, pentru a evita posibilitatea manipularii. Astfel, bancherii nu vor mai putea cunoaste dobânzile anuntate de bancile concurente si nu îsi vor mai putea ajusta dobânzile în consecinta. Decizia vine la scurt timp dupa izbucnirea scandalului privind manipularea acestui indice de catre unele banci.

Una dintre banci – Royal Bank of Scotland – anuntase deja ca va plati o amenda de peste 600 de milioane de dolari autoritatilor britanice si americane, pentru manipularea dobânzii interbancare Libor.

Peste 12 traderi din Londra si Asia au fost concediati, suspendati sau fortati sa intre în concediu de catre bancile la care lucreaza dupa declansarea investigatiei de catre Autoritatea de Concurenta din Elvetia privind manipularea ratelor LIBOR si TIBOR, scrie Financial Times, citat de Chicago Tribune. Cei vizati sunt angajati ai Deutsche Bank, JPMorgan Chase & Co, Royal Bank of Scotland si Citigroup. Toate cele 4 banci au refuzat sa faca vre-un comentariu.

Autoritatea de Concurenta din Elvetia a anuntat la sfârsitul saptamânii trecute deschiderea oficiala a unei investigatii în cazul a peste 10 banci (printre care UBS, Societe Generale, RBS, Credit Suisse s.a.) banuite ca ar fi manipulat ratele de referinta LIBOR („London Interbank Offered Rate”) si TIBOR („Tokyo Interbank Offered Rate”) pentru anumite monede. Investigatia a pornit de la un bancher care s-a auto-denuntat, punând la dispozitia investigatorilor e-mailuri „extrem de sensibile” pentru bancile vizate de ancheta. Aceasta este cea mai complexa ancheta din istoria Comisiei elvetiene de concurenta si se estimeaza ca ancheta ar putea dura 2 ani, investigatia având ramificatii în Japonia, Statele Unite ale Americii, Canada si Uniunea Europeana. LIBOR si TIBOR sunt utilizate in calculul dobânzilor la împrumuturile în dolari, lire sterline, franci elvetieni si respectiv yeni japonezi.

LIBOR – reprezinta rata dobânzii practicata pe piata londoneza de catre bancile de prim rang care ofera fonduri, respectiv, rata dobânzii pe care o percepe pentru acordarea de împrumuturi banesti. Este cea mai activa rata din lume care caracterizeaza piata dobânzilor bancare. Ea se determina în functie de dobânzile pe care bancile care fac parte din piata financiara londoneza le ofera pentru depozitele la termen ale clientilor lor.

Indicatorul se calculeaza ca medie aritmetica a ratelor de dobânda practicate de principalele banci pentru diverse valute (lire sterline, euro, dolari SUA, franci elvetieni, yeni japonezi). Datorita faptului ca Londra este un centru financiar international, LIBOR se calculeaza atât pentru lira sterlina, cât si pentru dolarul american, dolarul canadian, yenul japonez, francul elvetian si alte valute majore pe piata financiara. Libor este calculat si publicat de catre Thomson Reuters dupa ora 11:00 ora Londrei GTM (în general în jurul orei 11:45) în fiecare zi.