Participarea la o nunta în România ajunge sa coste, în medie, 1.700 de lei românesti pentru o persoana si 2.600 de lei pentru un cuplu, arata un sondaj realizat de Raiffeisen Bank România, în parteneriat cu Appinio, citat de AGERPRES. Pentru unul din patru cupluri, cheltuielile aferente unei nunti ajung la cel putin 3.000 de lei românesti.
Potrivit cercetarii, în aceasta vara 16% dintre români participa la nunti în calitate de invitati, iar 6% organizeaza un astfel de eveniment.
Pentru 87% dintre cei care merg la nunta, principala cheltuiala este darul în bani. La acesta se adauga tinuta, încaltamintea si accesoriile, mentionate de 41% dintre respondenti, transportul – 28%, precum si serviciile de machiaj si stilist – 25%.
Relatia cu mirii este principalul criteriu luat în calcul atunci când românii decid daca accepta sau nu o invitatie la nunta. Acest motiv este indicat de 40% dintre respondenti. Pentru 25% conteaza obligatia sociala, pentru 11% – data si disponibilitatea, iar pentru 10% – costul total al participarii.
Presiunea asupra bugetului îi determina pe multi sa renunte la astfel de evenimente. 55% dintre românii chestionati spun ca au refuzat o invitatie la nunta din motive financiare, iar alti 22% afirma ca nu au refuzat, dar s-au gândit la costuri înainte de a participa.
Totodata, 83% dintre cei care merg la nunti în România în aceasta vara considera ca astfel de evenimente au devenit o sursa importanta de stres financiar.
Cheltuielile sunt considerabile si pentru cei care organizeaza nunta. În România, bugetul mediu estimat pentru un astfel de eveniment în aceasta vara ajunge la 60.000 de lei românesti.
Cele mai mari costuri sunt legate de restaurant sau locatie, indicate de 39% dintre organizatori, meniul si bauturile – 37%, precum si muzica, DJ-ul sau formatia – 29%.
La nivelul populatiei, 44% dintre români considera ca organizatorii si invitatii resimt în egala masura presiunea financiara asociata nuntilor. Alti 18% cred ca aceasta este mai mare pentru organizatori, iar 17% considera ca invitatii sunt cei mai afectati.
Sondajul a fost realizat în iulie 2026, în România, pe un esantion de 1.300 de persoane cu vârste între 18 si 65 de ani, reprezentativ la nivel national.
