marți, septembrie 1, 2026
AcasăInternaționalBancnota de 5 euro ar putea fi înlocuita cu o moneda

Bancnota de 5 euro ar putea fi înlocuita cu o moneda

Monnaie de Paris propune înlocuirea bancnotei de 5 euro cu o moneda. Reforma monetara va aduce economii de miliarde de euro zonei euro, considera institutia franceza.

Monetaria din Paris îndeamna statele UE sa puna în circulatie o moneda de 5 euro care sa înlocuiasca bancnota de aceeasi valoare, scrie money.ro.

„Daca toate bancnotele de 5 euro vor fi convertite în monede, zona euro ar putea economisi 10 miliarde de euro”, – citeaza Le Point pe seful Monnaie de Paris, Christophe Beaux.

Printre avantajele reformei acesta a numit durabilitatea metalului – monedele se pot afla în circulatie pâna la 40 de ani, în timp ce bancnotele se uzeaza în circa un an, necesitând înlocuirea acestora.

Christophe Beaux a prezentat aceasta propunere la reuniunea de la Bruxelles, la care au participat reprezentanti ai tarilor din zona euro, ai Bancii Centrale Europene si institutiilor financiare din Europa. Pâna la sfârsitul anului 2013 Comisia Europeana trebuie sa prezinte un plan pentru reducerea costurilor cu tiparirea de bani europeni.

Astfel, Monnaie de Paris a reluat propunerea pe care a facut-o în urma cu doi ani si care a esuat pentru ca nu a gasit întelegere la partenerii din UE. Principalul critic al ideii baterii unei monede de 5 euro si renuntarea la hârtii a fost Banca Centrala Europeana.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments