Ministrii de finante din zona euro au ajuns saptamâna trecuta la un acord privind Mecanismul Unic de Rezolutie (SRM) prin intermediul caruia vor fi salvate bancile europene cu probleme începând de anul viitor, dar care este apreciat ca fiind prea greoi si birocratic pentru a fi eficient si a revigora încrederea în banci. O forma finala, cu posibile îmbunatatiri, urmeaza însa sa fie aprobata de Parlamentul European, transmite bancherul.ro.
Mecanismul Unic de Rezolutie (SRM), împreuna cu Mecanismul Unic de Supraveghere (SSM) si Mecanismul Unic de Garantare a Depozitelor, constituie cei 3 piloni de baza ai planificatei uniuni bancare din zona euro.
Noul plan are menirea de a evita pe viitor situatii ca acelea din Grecia, Irlanda si Cipru, când bancile din aceste tari s-au prabusit si au dus statele în pragul falimentului, acestea fiind salvate de institutiile financiare internationale conduse de FMI.
Noul mecanism pentru salvarea bancilor este considerat greoi si dificil de implementat, dupa cum precizeaza Reuters, din cauza faptului ca Germania nu doreste ca pentru salvarea bancilor falimentare sa plateasca toate tarile europene, dintr-un fond comun.
Procedura salvarii unei banci va fi urmatoarea: Banca Centrala Europeana, cea care va prelua supervizarea bancilor europene de anul viitor, va fi cea care va declara o banca in stare de dificultate, dupa care Mecanismul de Rezolutie, Comisia Europeana si tarile din zona euro vor trebui sa stabileasca un acord comun de salvare.
Ministrul german de Finante, Wolfgang Schaeuble, a declarat ca noul mecanism de salvare va fi suficient de eficient pentru a fi pus în aplicare într-un week-end, astfel încât o banca în pericol de faliment vineri sa poata functiona iar normal luni.
El însa s-a opus ca bancile sa fie salvate direct din fondul european de salvare, denumit Mecanismul European de Stabilitate (ESM), cu rezerve în valoare de 500 de miliarde de euro. Pentru a salva o banca în dificultate, banii trebuie ceruti la ESM de catre tara în care functioneaza respectiva banca, urmând o procedura umilitoare si cu anumite conditii.
Ceea ce reprezinta o deviatie de la scopul initial al unei uniuni bancare, acela ca guvernele în dificultate sa fie ajutate sa salveze bancile care pot pune în pericol solvabilitatea unei tari, asa cum se întâmpla în Statele Unite, unde guvernul federal poate transfera fonduri pentru a ajuta un stat care are nevoie de ajutor.
În schimb, bancile în pericol de faliment vor fi salvate de celelalte banci, care vor contribui la Fondul Unic de Rezolutie cu fonduri totale de 55 de miliarde de euro în urmatorii 10 ani.
Pâna atunci, daca nu vor exista suficienti bani din taxe, guvernele vor putea impune mai multe taxe pe banci sau ar putea utiliza bani publici. Daca un guvern nu are suficienti bani, va putea împrumuta de la ESM (Mecanismul European de Stabilitate), cum a facut Guvernul de la Madrid pentru a recapitaliza bancile spaniole în 2012.
Comisarul european pentru piata interna si servicii Michel Barnier, si-a exprimat nemultumirea cu privire la forma acordului: „În comparatie cu propunerea originala, am nemultumiri, as fi vrut ca unele lucruri sa se decida altfel”, a declarat el.
Si Banca Centrala Europeana a pledat pentru un sistem mai simplu de salvare a bancilor. Parlamentul European va stabili însa forma finala a mecanismului, iar dorinta este sa se evite situatii neplacute ca acelea prin care au trecut Dexia si Fortis.
