marți, septembrie 1, 2026
AcasăInternaționalParlamentul European a aprobat proiectul privind plafonarea comisioanelor interbancare la tranzactiile cu...

Parlamentul European a aprobat proiectul privind plafonarea comisioanelor interbancare la tranzactiile cu carduri

Parlamentul European a aprobat marti, 10 martie 2015, un proiect de regulament propus de CE privind plafonarea comisioanelor interbancare pentru tranzactiile cu carduri, masura estimata sa genereze economii anuale de aproape 6 miliarde de euro pentru comercianti si de 730 milioane de euro pentru consumatori, anunta Mediafax.

Regulamentul, care are nevoie si de aprobarea formala a Consiliului UE, a fost adoptat cu 621 voturi pentru si 26 voturi împotriva.

Documentul stipuleaza plafonarea comisioanelor pe care bancile le încaseaza la procesarea tranzactiilor cu carduri la 0,2% din valoarea tranzactiei pentru cardurile de debit si 0,3% pentru cele de credit, atât pentru tranzactiile transfrontaliere, cât si pentru operatiunile nationale.

De asemenea, regulamentul va duce la cresterea nivelului de transparenta în privinta comisioanelor interbancare si la extinderea mediului concurential în sectorul platilor cu carduri, prin reglementarea unor probleme privind autorizatiile de functionare si alti factori care au îngradit pâna în prezent libertatea comerciantilor de a-si alege procesatorii de plati, potrivit Comisiei.

„Costurile suportate de comercianti si consumatori au fost afectate de prea mult timp de comisioane bancare necompetitive si netransparente. Acest regulament va plafona nivelul comisioanelor interbancare, va creste transparenta acestora si va elimina un obstacol din calea tehnologiilor de plata inovatoare. Întrucât cardurile reprezinta cel mai utilizat instrument pentru platile online, regulamentul va fi si un pas important pentru finalizarea Pietei Unice Digitale Europene”, a spus comisarul UE pentru Concurenta, Margrethe Vestager.

Proiectul de lege a stârnit reactii aprinse din partea procesatorilor de carduri. Reprezentantii celor doua mari companii de carduri, MasterCard si Visa, au reactionat imediat dupa lansarea publica a proiectului, avertizând asupra efectelor negative care ar putea aparea în urma reducerii comisioanelor interbancare.

Pe de alta parte, reprezentantii marilor retaileri au cerut aplicarea imediata a reducerilor de comisioane, spunând ca piata cardurilor ar fi profitabila pentru banci chiar si în absenta comisioanelor.

În prezent, în Uniunea Europeana sunt în circulatie aproximativ 760 milioane de carduri bancare (1,5 carduri pe cap de locuitor), iar valoarea tranzactiilor cu acest tip de instrument depaseste 100 miliarde de euro pe an.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments