Banca britanica Atom, focusata pe oferirea serviciilor bancare exclusiv pe dispozitive mobile, a primit licenta de la autoritatile din Marea Britanie. Lansarea este preconizata mai târziu, pe parcursul acestui an. Acest fapt semnifica ca regulatorul accepta viziunea noii institutii financiare – toata circulatia documentelor, începând cu completarea cererii pentru deschiderea contului si terminând cu operatiunile efectuate, vor fi în totalitate pe suport electronic, scrie futurebanking.ru.
De la client se cere doar sa descarce aplicatia mobila, sa se înregistreze, sa aleaga tipul contului, sa fotografieze în cadrul aplicatiei actul de identitate si sa adauge câteva detalii la profilul creat, scrie site-ul bancii.
Atom Bank nu va avea filiale/reprezentante si nici internet banking. Se vor focusa doar pe aplicatiile mobile.
Scopul bancii: “clientii sa posede propria banca în propriul buzunar în acel moment când au nevoie de ea (banca)”.
La dezvoltarea aplicatiei nu participa developerii traditionali de aplicatii mobile banking. Atom a apelat la companii care au experienta în crearea de jocuri pentru calculator sau interfete pentru industria auto, pentru a crea ceva cu totul deosebit.
“Atitudinea fata de banci se schimba foarte rapid. A crescut o generatie întreaga pentru care aplicatiile mobile este de fapt internetul”, zice Mark Mullen, CEO proiectului. De asemenea el mentioneaza ca utilizatorii vor putea folosi serviciile bancii indiferent de dispozitiv, fie tableta, telefon mobil sau ceasuri smart (smart watches).
Unii specialisti sunt sceptici privind succesul proiectului Atom, fiindca vor fi nevoiti sa concureze cu asemenea giganti ca Lloyds, HSBC, RBS sau Barclays. Totusi lucrul care va permite Atom sa cucereasca partea sa din piata ar putea fi o campanie agresiva de marketing si oferta de produse inovative.
