Cu o experienta de peste 20 de ani în domeniul finantarilor dintre care mai bine de jumatate în pozitii executive, Adrian Chindris (foto) si-a construit o cariera solida pe piata româneasca. Din 2001 pâna în 2009, când a plecat în Afghanistan, a fost CEO si membru în bord al CAPA Finance (anterior Patria Credit), cea mai mare institutie de micro-finantare din România.
De-a lungul carierei sale a fost implicat direct si indirect în activitatea companiilor World Vision International si MEDA Canada. La nivel international, Adrian Chindris a fost implicat în diferite proiecte în tari ca Georgia (2012), Nicaragua (2000), Kenya si Tanzania (2011), scrie businessmagazin.ro.
„Sunt singurul director de banca din Madagascar care nu are garda de corp, colegii mei se distreaza spunând ca majoritatea garzilor de corp ar trebui sa fie protejate de mine pentru ca îmi ajung pâna la umar. Ne distram pe tema asta, dar am încercat, la fel cum am procedat pe vremuri si în Afganistan, o varianta de „camuflaj”, declara Adrian Chindris, românul care povesteste experienta sa de bancher în Madagascar pentru Business Magazin într-o zi calduroasa de vara.
E venit în tara în concediu, „în fiecare an am 3-4 saptamâni de concediu, dar pentru asta trebuie sa renunt la multe week-enduri libere din timpul anului,” explica el calm, relaxat, vorbind cumpanit, poate o reminiscenta a originii sale de clujean sau poate apanajul de bancher. Chindris este unul din cele câteva zeci sau poate sute de români care au mandate în tari în care conationalii nostri sunt mai putin întâlniti prin comparatie cu destinatiile preferate de regula, ca SUA, Canada, vestul Europei sau zona apropiata.
În Madagascar, de pilda, nu numai ca nu exista o comunitate de români, dar nici nu „exista vreunul, de care sa stiu eu,” spune Chindris, care completeaza însa ca a fost un român care a avut un mandat de câteva luni în cadrul Orange în Madagascar.
Tara are rezonanta la nivel mondial mai degraba multumita seriei de filme „Pinguinii din Madagascar”, dar acolo nu exista nici zebre, nici lei si cu atât mai putin pinguini. De fapt, singurul personaj care îsi gaseste în insula africana tara de bastina este lemurianul King Julien.
„Este o tara extraordinar de saraca, de corupta, o fosta colonie franceza. Un loc în care un român se adapteaza repede pentru ca dreptul francez este prezent si acolo, ca si la noi. Forma sistemelor economice si sociale seamana cu cele de la noi. Au un trecut socialist caruia nu vor sa-i spuna comunism, dar recunosc cladirile, constructii ministeriale de tip sovietic”, spune Adrian Chindris, care de 2 ani detine functia de CEO al Accés Banque Madagascar.
A cumpanit cam zece minute înainte de a accepta pozitia, dar, povesteste el, nu era la primul contact cu o tara „exotica”. Dupa ce si-a încheiat în 2010 mandatul de conducere al institutiei de microfinatare CAPA Finance (acum Patria Credit) pe piata româneasca, a urmat o perioada în care s-a concentrat pe consultanta în acelasi domeniu, adica microcreditare, creditare rurala, finantare IMM, eficientizare de procese, de management. Iar proiectele pentru care a lucrat l-au purtat în Africa de Est, în Africa de Sud, Afganistan, Georgia, Zambia, perioada cuprinsa între 2010-2013 fiind cea în care a avut misiuni de la câteva saptamâni la 6 luni.
Banca pe care o conduce acum, este conform estimarilor, pentru ca nu exista date oficiale, a cincea din sistem în functie de active, plasate în jurul a 30 de milioane de euro, în crestere cu 27% în 2014 si cu 21% în 2013, an în care românul a preluat mandatul. În acelasi interval, si numarul de clienti a crescut de la 28.000 la 34.000, cea mai mare pondere (peste 90%) fiind reprezentata de asa numitii clienti micro, fie cu activitati în agricultura sau cei din zona urbana, unde au activitati, de pilda în domeniul comertului sau al serviciilor medicale.
Valoarea medie a unui credit se plaseaza în jurul a 800 de euro, aprobarea se face în 2, maxim 3 zile; „nu folosim documente financiare, ci doar de identificare, dovada vecinatatii, avem tehnicile noastre de înlocuire a documentelor pe care în România, de exemplu un mic antreprenor trebuie sa le ofere bancii”. De regula, creditul se ramburseaza, prin plati lunare, între 9 si 12 luni, iar din acest punct de vedere, arata Chindris, nu e nimic diferit fata de România. Dar în rest, diferentele sunt enorme.
Când a ajuns, în vara lui 2013, în Madagascar, îsi aminteste acum, prima impresie a fost existenta a foarte multa apa pentru ca drumul dinspre aeroport spre oras trece printr-o salba de câmpuri de orez.
„Era liniste, o aparenta de calm, de siguranta, care te pacaleste. A doua zi era duminica si am vrut sa vizitez centrul, iar un adolescent a încercat sa-mi fure de la gât lantisorul care nu exista. Nu aveam, fusesem prevenit, dar aratam prea alb, prea a „Posibil posesor de lantisor”.
Ulterior auzi tot felul de povesti, cum dispare ceasul de la mâna când încearca sa-ti smulga si mâna prin geamul de la masina, când esti în trafic”, povesteste bancherul. Tot el spune, simplu, ca aceasta este o realitate, care nu difera de multe alte tari în care a fost. 80% din populatia Madagascarului traieste cu mai putin de un dolar pe zi, sub pragul de saracie, iar în supermarketuri preturile sunt comparabile cu cele din Europa, majoritatea lucrurilor fiind importante.
„Diferenta între cei saraci si cei bogati este atât de evidenta încât vrând nevrând devii trist. Este fotografia de fiecare zi, foarte greu de definit. România din acest punct de vedere, nu a fost atât de saraca nici în urma cu 15-20 de ani”, explica Chindris. În primul rând, nu se vedea, saracia fiind aproape invizibila pentru cei care nu se uitau în directia ruralului sarac, povesteste bancherul, care vreme de 13 ani a colaborat cu World Vision International, organizatie mondiala implicata în sprijinirea copiilor, familiilor si comunitatilor aflate în situatii de saracie extrema sau sunt nedreptatiti.
Românul a fost implicat, în cadrul World Vision, în proiecte de microfinantare si servicii financiare pentru tari sarace, iar unul dintre handicapurile României, atunci când erau încercari de atragere de fonduri speciale „a fost faptul ca saracii nostri aveau case cu zid si acoperis. Nu e nici-o gluma.” Majoritatea donatorilor veneau în România, povesteste el, comparau casele cu ce vazusera în America Latina si spuneau ca oamenii de aici sunt bogati. „Acesta a fost un handicap, pâna am reusit sa-i facem sa înteleaga pe cei din afara ca este vorba doar de niste ziduri, ca baile nu exista, ca WC-urile sunt în fundul curtii. Atunci când te uiti la o tara trebuie sa ai o viziune integrata, conteaza de unde începi si unde termini cu uitatul,” afirma Chindris. În opinia sa, nici România nu a fost foarte departe de situatia în care se afla acum Madagascar. „Noi am avut niste sisteme în plus, am avut poate un pic mai multa vointa si n-am avut atâtea lovituri de stat sau perioade de tranzitie”.
Or Madagascar are 5 ani de asa zisa tranzitie, care s-a încheiat în februarie 2014, atunci când a fost confirmat presedintele ales. Malgasilor, cum sunt numiti localnicii, nu le place sa li se spuna africani, desi, arata Chindris, multa lume îi considera parte a Africii de Est.
„În Madagascar unul din primele lucruri care le-am învatat a fost ca ceea ce a facut rau tarii a fost sistemul francez. E usor din punct de vedere politic sa manevrezi populatia care este doar partial educata si sunt obisnuiti sa arate cu degetul – ala e de vina”.
Iar viata unui bancher din Madagascar difera din multe puncte de vedere de cea a unuia din România. Chindris îsi începe ziua de munca la 5.30, iar pe parcursul ultimului an si-a facut timp sa petreaca o ora la sala, iar la 8 fara 20 intra în banca si pentru ca este primul care ajunge porneste aparatul de cafea (e mare cafegiu, s-a lasat de fumat de 15 ani si ocazional îsi aprinde un trabuc), apoi se uita pe agenda zilei respective, pentru a puncta întâlnirile, mai ales cele din afara bancii; când petrece în trafic 2 ore, are laptopul sau documente de citit în masina. Munceste în medie 10-12 ore zilnic iar la finalul zilei de munca de cele mai multe ori pleaca acasa, deschide toate mijloacele de comunicare – skype, what’s up – si intra în contact cu familia, care a ramas acasa, în România.
Povesteste ca 4 luni si jumatate a fost cea mai lunga perioada de timp în care nu si-a vazut familia, iar în Antananarivo, pâna acum, în vizita a venit doar sotia sa. Facuse la un moment dat planurile de calatorie pentru întreaga familie, cu cei patru copii cu vârste cuprinse între 5 si 14 ani (din doua casatorii), iar Organizatia Mondiala a Sanatatii a lansat un avertisment pentru ciuma în Madagascar si planurile au fost anulate.
„Copii nostri trebuie sa învete despre lume si asa”, spune Chindris care marturiseste ca are o mica frustrare personala legata de faptul ca întâlneste foarte putini români în tarile din Africa.
„Africanii stiu foarte multe despre România, dar totul vine din perioada despre care noi nu vrem sa discutam, înainte de ‘89”. Una peste alta, viata sociala a românului în Madagascar nu e foarte bogata, Chindris iesind uneori la cina cu colegii sau oaspetii din strainatate. „Antananarivo are un avantaj, un specific dat de mostenirea franceza, cu restaurante extraordinar de bune si nu foarte scumpe”.
Pe de alta parte, viata unui profesionist în Madagascar este foarte diferita, pentru ca lucrurile nu sunt asa asezate ca în România, unde „Banca Nationala cel putin în ultimii 10-12 ani a creat un cadru hiperreglementat – nu vreau sa comentez, dar cel putin e clar si primesti raspunsuri rapide. Ti se spune foarte clar ce sa faci”. În Madagascar însa, unul dintre primele aspecte pe care le-a învatat a fost ca sistemul bancar nu e foarte reglementat si desi nu s-a speriat, spune ca a avut si are în continuare emotii.
„E preferabil sa ai o lege mai putin buna, dar clara, decât sa ai o lege care te împinge sa depinzi de oameni, de cheful cuiva, de capacitatea de a te adapta acelui personaj si acelui sistem. Or eu am lucrat în permanenta în institutii care nu au acceptat – sau au acceptat dar doar în conditii extreme – sistemul de persuasiune, motivare cu cadouri”. Îi este greu, da ca exemplu, în momentul în care un director de departament îi spune ca omul cu care discuta asteapta „o atentie”, pentru ca altfel nu se rezolva situatia, iar Chindris raspunde ca regulile bancii nu permit acest lucru.
O alta diferenta între situatia unui bancher român pe plan local si cea a unuia din tari exotice este ca în fiecare zi se poate întâmpla ceva, „si nu e genul de ceva care îl vedem aici la televizor, ci acel ceva care scoate oameni în strada, care te sileste sa pui garzi armate la usa tuturor agentiilor, ceva-ul acela care te scoate din birou în 30 de secunde pentru ca afli ca una din agentii ti-a fost atacata si trebui sa te duci acolo si în primul rând sa repui oamenii pe linia de plutire, sa faci ancheta ta, pentru ca politia nu are mijloace.” De 2 ani, de când a ajuns Chindris în Madagascar s-a întâmplat o singura data ca o sucursala dintre cele 23 pe care le are acum reteaua sa fie atacata, dar atunci casierul principal a fost silit sa se aseze în genunchi si avea pistolul la tâmpla. Iar alta data sediul bancii a fost asediat si multimea a vrut sa-i dea foc, crezând ca institutia administra banii unui personaj politic dezavuat la acel moment, iar românul spune ca a fost doar un zvon.
O alta particularitate a pietei din Madagascar este data de accesul dificil în diferite parti ale tarii, a carei suprafata este mai mare decât a Frantei, iar din nord pâna în sud are 2000 km, cu o infrastructura precara. Institutia condusa de român, care are 800 de angajati, pregateste deschiderea unei sucursale în principalul centru de prelucrare a vaniliei, una din cele mai importante surse de venituri în valuta, din export, dupa minerale. Iar pentru a ajunge în acea localitate, de la unul din drumurile principale, cu o masina buna, drumul de 300 km pâna în localitatea respectiva poate fi parcurs în 3 zile.
„E una dintre diferentele mari, accesul la oameni, la sucursale. Trebui sa cresti oameni si sa stii sa-i controlezi de la distanta, pentru ca nu putem sa trimitem în fiecare luna pe cineva cu avionul, e prea mare cheltuiala. Practic cheltuiesti pe control cât nu face.”
Întrebat daca s-a aflat vreodata într-o situatie periculoasa, Chindris spune ca acest lucru depinde de perceptie. A plecat din Afganistan înainte de terminarea mandatului pentru ca exista o amenintare directa la adresa sa, dar lucrase anterior la un proiect în cadrul caruia a calatorit chiar si în nordul tarii, ca sa evalueze potentialul pietei agro si microcreditare. Povesteste ca în acea localitate rurala seful de agentie era un mulah, liderul spiritual al satului, „foarte destept din partea bancii respective, pentru ca Saria (legea islamica) nu accepta ideea de dobânda la credite”. Chindris a ajuns prima oara în Afganistan în 2011, dupa ce s-a gândit la propunerea de a merge acolo tot zece minute.
De fapt, experienta sa în cariera l-a purtat în multe locuri îndepartate de tara natala, si spune ca daca un zbor cu avionul are o durata mai mica de 5 ore i se pare „foarte aproape”. Pentru a ajunge în Antananarivo, pleaca de la Bucuresti dimineata la 7 si ajunge la miezul noptii la destinatie, si asta, tine sa precizeze, pentru ca are legaturi foarte bune; doar zborul din Paris pâna în Antananarivo dureaza 11h30. Dar si în anii anteriori acestui mandat, spune el, zbura mult, de 3-4-5 ori pe an catre SUA, Canada sau Africa de Sud.
Întrebat de ce crede ca managerii românii sunt vânati de companii straine, spune:
„Fara sa ma refer la mine, calitatea fortei de munca, a creierului românesc, este peste resursele multor tari din lumea asta. Muncim altfel, gândim altfel, dar nu stiu cui sau carui sistem se datoreaza treaba asta. Nu degeaba exista o multime de firme care îsi aleg manageri români”.
Sursa: bunsinessmagazin.ro
