marți, septembrie 1, 2026
AcasăInternaționalVenezuela nu are bani pentru tiparirea de noi bancnote, rata inflatiei urmeaza...

Venezuela nu are bani pentru tiparirea de noi bancnote, rata inflatiei urmeaza sa ajunga la 500%

Penuria din Venezuela a atins un nou vârf, tara sud-americana riscând sa ajunga sa ramâna fara bani. Pe fondul spiralei inflationiste, Venezuela nu poate tipari noi bancnote suficient de rapid pentru a tine pasul cu ritmul de crestere a preturilor, scrie bursa.ro cu referire la Bloomberg.

Majoritatea bancnotelor este importata, iar în conditiile în care rezervele valutare ale tarii se reduc rapid, Banca Centrala este nevoita sa amâne platile catre furnizorii straini, cu riscul ca acestia sa opreasca livrarile în viitor. Cu alte cuvinte, Venezuela este într-o situatie în care nu are bani cu care sa plateasca tiparirea de noi bani.

Luna trecuta, firma De La Rue, cel mai mare producator de bancnote din lume, a trimis o scrisoare Bancii Centrale a Venezuelei, în care se plângea de faptul ca i se datoreaza suma de 71 milioane de dolari si avertiza ca îsi va informa actionarii daca aceste datorii nu vor fi achitate.

„Este un caz fara precedent în istorie ca o tara cu o inflatie atât de ridicata sa nu poata obtine noi bancnote”, a declarat Jose Guerra, fost director al departamentului de studii economice de la Banca Centrala a Venezuelei.

La sfârsitul anului trecut, Banca Centrala a Venezuelei a comandat peste 10 miliarde de bancnote, mai mult decât cele 7,6 miliarde de bancnote comandate de Rezerva Federala americana pentru acest an, în conditiile în care economia SUA este mult mai mare decât cea a Venezuelei. Rata inflatiei din Venezuela, deja cea mai mare din lume, ar urma sa ajunga în acest an la aproape 500%, potrivit estimarilor Fondului Monetar International.

Ceea ce complica si mai mult situatia este cantitatea de bancnote necesara tranzactiilor zilnice. Cea mai mare bancnota aflata în prezent în circulatie în Venezuela este cea de 100 de bolivari, cu care poate fi platit un pachet de tigari. Banca Centrala a Venezuelei a început sa studieze tiparirea de bancnote de 200 si 500 de bolivari, însa, pâna acum, nu au fost comandate noi denominari, cea ce creeaza o situatie fara precedent prin refuzul de a produce bancnote mai mari în paralel cu incapacitatea de a plati furnizorii de bancnote.

Steve Hanke, profesor de economie la Universitatea Johns Hopkins, care a studiat cazurile de hiperinflatie, sustine ca, pentru pastrarea încrederii într-o moneda, guvernele deseori adauga zerouri la bancnote în loc sa inunde piata cu bancnote mici.

„Este un semnal negativ când oamenii sunt nevoiti sa utilizeze o roaba de bani pentru a cumpara un hot dog”, a afirmat Hanke, potrivit Bloomberg.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments