Dupa porturi si parcuri industriale, China a început sa îsi îndrepte atentia spre sectorul financiar, vizând în special bancile, companiile de asigurari si managerii de active din Europa în ideea de a dobândi acces la fonduri si expertiza necesara pentru a construi un nou Drum al Matasii, informeaza economica.net cu referire la Reuters.
Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, 2 din cele mai importante conglomerate din China, HNA Group si Anbang Insurance Group, au analizat recent, în mod separat, depunerea de oferte pentru grupul german de asigurari Allianz SE. Chiar daca niciuna din cele 2 companii nu a facut o oferta concreta, faptul ca au analizat o astfel de posibilitate scoate în evidenta noile ambitii ale Chinei având în vedere ca Allianz este una din cele mai mari companii germane si un gigant mondial cu active sub administrare în valoare de 1.900 miliarde de euro.
HNA Group detine deja o participatie de aproape 10% din actiunile Deutsche Bank, cea mai mare banca comerciala germana.
Bancherii, avocatii si directori de companii sunt de parere ca este posibil sa fie anuntate noi tranzactii în sectorul financiar, din partea unor giganti de stat precum China Life sau China Everbright, dar si din partea unor firme private chineze precum Legend Holdings sau China Minsheng Financial.
Mesajul care vine din partea organismelor chineze de reglementare este foarte clar, acest companii trebuie sa mearga peste hotare si sa dobândeasca acces la fonduri si expertiza.
„Autoritatile ar privi foarte favorabil tranzactiile care au legatura cu programul „O centura, Un Drum”, pentru ca China trebuie sa îsi întareasca puterea financiara”, a declarat un consilier de fuziuni si achizitii la o mare banca globala care lucreaza cu companii si organisme de reglementare din China. Bancherul, care a dorit sa îsi pastreze anonimatul, a adaugat ca firma sa lucreaza în prezent la mai multe tranzactii de preluare a unor companii straine de talie medie si mare din sectorul financiar.
Dupa ce în ultimii 2 ani companiile chineze au cheltuit miliarde de dolari pentru orice de la cladiri prestigioase la cluburi de fotbal, Beijingul a intervenit si a început sa limiteze achizitiile externe ale firmelor chineze. Exceptia o constituie tranzactiile care au legatura cu programul „O centura, Un Drum”.
Potrivit datelor Thomson Reuters, în primele 8 luni ale acestui an, fuziunile si achizitiile în sectorul financiar derulate de firmele chineze peste hotare se ridica la 9 miliarde de dolari, apropiindu-se de cele 12 miliarde de dolari încheiate pe întreaga perioada a anului trecut. În plus, ponderea tranzactiilor financiare în volumul total al tranzactiilor externe a urcat la 8,2% în acest an, comparativ cu 5,7% în perioada similara a anului trecut, în timp ce ponderea tranzactiilor în sectorul industrial au scazut cu o treime.
De exemplu, la începutul acestei luni, Legend, unul din actionarii principali de la producatorul de computere Lenovo, a preluat o participatie de 90% din actiunile Banque Internationale din Luxemburg pentru 1,8 miliarde de dolari.
„Investitiile noastre peste hotare vor continua sa se concentreze pe oportunitatile oferite de programul O centura, Un Drum”, a informat compania adaugând ca va continua sa investeasca în mod activ în alte sectoare ale serviciilor financiare, precum asigurari, obligatiuni si tehnologia financiara.
Pe lânga Legend, alte companii chineze care sunt interesate de sectorul financiar sunt China Life, China Minsheng Financial, China Everbright, divizie a companiei de stat China Everbright Group si Haitong International Securities. Toate aceste firme cauta tinte de achizitii si investitii în Europa si Asia sustin bancherii si avocatii.
