Presedintele Bancii Centrale Europene, Mario Draghi, a câstigat anul trecut un salariu brut de 396.900 euro, în crestere cu 2% comparativ cu 2016, potrivit raportului anual publicat recent de BCE, informeaza economica.net cu referire la AFP.
De asemenea, vicepresedintele BCE, Vitor Constancio, a primit un salariu de 340.200 euro iar ceilalti patru membri ai comitetul executiv al BCE, printre care responsabilul pentru operatiunile de piata, Benoit Coeure, si responsabilul cu supervizarea bancara, Daniele Nouy, au primit fiecare un salariu de 283.488 euro.
La nivel general, BCE a precizat ca anul trecut cheltuielile totale de personal au crescut cu 14,6%, pâna la 535 de milioane de euro, în principal ca urmare a cresterii cheltuielilor aferente atributiilor de supraveghere ale BCE.
Banca Centrala Europeana (BCE) a raportat un profit net de 1,275 miliarde de euro pentru anul 2017, cu 82 de milioane de euro mai mult decât în 2016, în principal ca urmare a majorarii veniturilor nete din dobânzi generate de portofoliul în dolari SUA si de portofoliul aferent programului de achizitionare de active, informeaza un comunicat de presa al institutiei.
