marți, septembrie 1, 2026
AcasăInternaționalPresedintele Bancii Centrale Europene: Criza nu a trecut, zona euro trebuie sa...

Presedintele Bancii Centrale Europene: Criza nu a trecut, zona euro trebuie sa lase în urma lumea basmelor

Criza zonei euro este departe de a se fi încheiat, iar statele membre trebuie sa controleze mai strict bugetele si sa implementeze o uniune bancara, pentru a lasa în urma o „lume a basmelor” care a permis dezvoltarea problemelor, a declarat presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi.

Criza datoriilor din uniunea monetara va continua si anul urmator, scrie Mediafax cu referire la declaratiile lui Draghi.

„Nu am iesit înca din criza. Recuperarea pentru cea mai mare parte a zonei euro va începe în 2013” a spus presedintele BCE.

Seful BCE a adaugat ulterior, la o conferinta cu oficiali importanti din sectorul financiar, ca actuala criza „a aratat ca am trait într-o lume a basmelor”. Datoriile nesustenabile, bancile nesigure si slaba coordonare a deciziilor au condus la declansarea crizei în urma cu trei ani, a spus el.

Conducerea BCE are programata saptamâna urmatoare întâlnirea lunara de politica monetara, iar analistii se asteapta la mentinerea ratei cheie la minimul record de 0,75%. Bancherii sunt, însa, divizati în privinta unei posibile reduceri a dobânzii anul urmator.

Presedintele BCE a subliniat ca programul de achizitii nelimitate de obligatiuni anuntat de banca a ajutat la stabilizarea conditiilor din piata financiara. Programul BCE este pregatit pentru a cumpara obligatiuni ale statelor care se împrumuta prea scump, însa poate începe doar dupa ce primeste o cerere oficiala pentru ajutor din partea unui guvern.

Anuntarea planului a fost, însa, suficienta pentru a reduce presiunea din piata financiara asupra Spaniei si Italiei.

„Efectul de înceredere al programului a fost semnificativ”, a declarat Draghi.

Seful bancii zonei euro a îndemnat guvernele sa continue cu implementarea uniunii bancare. Aceasta trebuie sa se aplice tuturor bancilor, pentru a evita fragmentarea sectorului. Pozitia lui Draghi pune BCE în contradictie cu Germania. Berlinul vrea ca supravegherea sistemului bancar de catre BCE sa se aplice doar marilor institutii de credit.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments