- Acceleratorul BCR-InnovX este un program dedicat afacerilor din tehnologie care dezvolta solutii dedicate pentru domenii precum: cyber-security, fintech, inteligenta artificiala, învatare automata, robotica, cloud, automatizare sau microservicii.
- În program vor fi selectati, în mai multe etape, 25 de actuali si viitori antreprenori împartiti în trei categorii – Grinders (cifra de afaceri de 0 euro – 100.000 de euro), Start-ups (cifra de afaceri de 100.000 euro – 1 milion de euro) si Scaleups (1 milion de euro – 2,6 milioane de euro).
- Acceleratorul are o curricula adaptata companiilor cu potential de scalare internationala si o retea globala de parteneri si mentori cu experienta în astfel de programe.
Banca Comerciala Româna porneste înscrierile pentru prima cohorta a Acceleratorului BCR-InnovX, un proiect realizat în parteneriat cu UiPath, Startup Grind in partnership with Google for Startups, Mindspace si European Center for Services Investments and Financing (ECSIF).
Prima cohorta va fi dedicata start-up-urilor care dezvolta solutii si produse inovatoare prin tehnologie, iar înscrierile se vor desfasura în perioada 21 februarie – 23 martie. BCR va acoperi costurile pentru toate bursele alocate antreprenorilor din acest proiect, cursurile si costurile logistice, fara a solicita equity în companiile selectate în program.
„Curajul si expertiza. Sunt doua lucruri pe care acest program urmareste sa le transfere antreprenorilor români si viitorilor unicorni. Cum vrem sa facem acest lucru? Printr-un program solid educational, o retea globala de experti în accelerarea afacerii si cu acces gratuit la resurse valoroase pentru dezvoltarea tehnologiilor inovatoare. Capitalul românesc trebuie sa se acumuleze, sa produca valoare si sa stimuleze potentialul intelectual si antreprenorial al României. Este un potential în care noi avem mare încredere”, spune Sergiu Manea, CEO Banca Comerciala Româna.
„A dezvolta un start-up înseamna a avea curajul de a crea si de a încerca sa rezolvi o problema sau o nevoie a lumii simtita chiar pe pielea ta. Am pornit în acest demers pentru a demola mentalitatea sumbra si dominanta a ultimilor ani, caracterizata de: “noi românii nu putem”, “nu stim cum”, “nu avem fonduri”, “suntem prea mici” sau “merge si asa”. Prin suportul oferit de InnovX dorim sa aratam ca “se poate” si ca este posibil, precum si sa înlesnim aceasta calatorie prin experienta noastra”, spune Alexandru Mihailciuc, Global Head of Pre-Sales la UiPath.
“Fara scuze, fara idei preconcepute; astazi suntem ceea ce alegem noi sa fim. Paradoxul pietei globale de azi este ca singura concurenta reala a unui antreprenor român este el însusi. De aceea, prin InnovX, concentram experienta celor care au demonstrat ca se poate, introducându-o în ADN-ul noii generatii de antreprenori ce viseaza sa cucereasca lumea”, spune Daniel Dumitrescu, Director Startup Grind Bucharest.
Acceleratorul BCR-InnovX este un program de mentorat si accelerare de business structurat în 3 etape:
- Start-ups – vor fi selectate 10 microîntreprinderi care au avut în 2018 o cifra de afaceri între 100.000 de euro si 1 milion de euro si/sau care au atras o finantare cuprinsa între 100.000 de euro si 1 milion de euro în ultimul an.
- Grinders – vor fi selectati 10 studenti si/sau tineri antreprenori la început de drum. Cei care doresc sa se înscrie trebuie sa aiba înregistrata o microîntreprindere, o întreprindere sociala sau asociatie/fundatie pe teritoriul României (persoana juridica sau persoana fizica autorizata) în orice sector tehnologic. Cifra de afaceri pe ultimul an trebuie sa fie sub 100.000 de euro.
- Scale-ups – vor fi selectate 5 companii dezvoltate (IMM-uri), care au înregistrat în 2018 o cifra de afaceri între 1 milion de euro si 2,6 milioane de euro. Cifra de afaceri se poate cumula cu cea al altor companii cu care formeaza un grup în acceptiunea legislatiei IMM-urilor.
Programul InnovX ofera companiilor selectate o experienta de accelerare de business ce utilizeaza metode de educatie formala si non-formala, mentori cu experienta internationala certificati de universitatea MIT în domeniul inovarii si al antreprenoriatului si experti ai Comisiei Europene în domeniul finantarii de risc al proiectelor tehnologice inovatoare.
Curricula antreprenoriala de baza va fi completata, în functie de specificul fiecarei companii selectate, prin cursuri oferite prin platforma EdX.org fondata de universitatile MIT si Harvard. Aceasta curricula cu valente internationale se îmbina cu workshop-urile si modulele de educatie financiara pe care BCR le va desfasura prin programul Scoala de Bani – Clasa de Business.
Toate companiile din program vor învata, prin expertiza ECSIF, sa acceseze direct de la Bruxelles granturi de inovare cu valori de 50.000 de euro pentru Start-ups si pâna la 2,5 milioane de euro pentru Scale-ups. De asemenea, companiile din program vor putea sa-si sustina prezentarile în cadrul conferintelor Startup Grind din Silicon Valley, Londra, Barcelona sau Tel Aviv.
Mai multe detali despre Acceleratorul BCR-InnovX si despre procesul de înscriere: www.bcr.ro/accelerator
