miercuri, septembrie 2, 2026
AcasăInternaționalAmendă record pentru Royal Bank of Scotland - $612 milioane pentru manipularea...

Amendă record pentru Royal Bank of Scotland – $612 milioane pentru manipularea LIBOR

Royal Bank of Scotland (RBS), cea mai mare bancă de stat din Marea Britanie, a fost amendată cu 612 milioane de dolari, pentru manipularea dobânzii interbancare LIBOR, a doua mare penalizare acordată în urma unei anchete a autorităţilor de reglementare pe această temă.

RBS va plăti 325 de milioane de dolari Comisiei pentru Tranzacţii cu Contracte Futures pentru Burse de Mărfuri (CFTC) din SUA, 150 de milioane de dolari Departamentului american de Justiţie şi 87,5 milioane de lire sterline (137 milioane dolari) Autorităţii pentru Servicii Financiare din Marea Britanie, scrie money.ro cu referire la Bloomberg.

Banca a anunţat că va obţine circa 300 de milioane de lire sterline pentru plata amenzilor prin reducerea bonusurilor acordate managerilor şi recuperarea unor beneficii acordate anterior angajaţilor.

Vina a fost asumată de către divizia din Japonia a RBS, care a luat asupra sa responsabilitatea cu tranzacţiile de manipulare a pieţei, în cadrul unui acord cu Departamentul de Justiţie.

Publicul este privat de o dobândă de referinţă corectă, când un grup de traderi stă ani de zile la o masă şi oferă estimări false ale LIBOR, încercând să fabrice tranzacţii profitabile„, a declarat David Meister, director pentru conformitate la CFTC.

Amenda este cea mai grea lovitură primită de directorul general al RBS, Stephen Hester, care încearcă să reformeze banca după ajutorul de stat record de 45,5 miliarde de lire sterline primit în 2008.

Dobânda LIBOR este calculată zilnic în urma unui sondaj efectuat de Asociaţia Bancherilor Britanici, prin care băncile sunt solicitate să estimeze costul împrumuturilor interbancare pentru diferite perioade şi monede. Estimările maxime şi minime sunt excluse, iar cu cele rămase se calculează o medie. LIBOR este baza de calcul de la care se pleacă pentru a calcula celelalte dobânzi pentru depozitele atrase.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments