Banca centrală a Franţei a anunţat recent că anul trecut a înregistrat un profit net record de 3,15 miliarde de euro, graţie măsurilor non-convenţionale ca achiziţionarea de obligaţiuni suverane ale ţărilor în dificultate, scrie capital.ro.
Instituţia a informat, într-un comunicat de presă, că rezultatul net de 3,146 miliarde de euro înregistrat în 2012 este dublu comparativ cu cel de 1,57 miliarde de euro înregistrat în 2011. Profitul operaţional a atins cel mai ridicat nivel din istoria băncii, 8,1 miliarde de euro, în creştere cu 43%, în urma măsurilor excepţionale adoptate de Eurosistem (ce reuneşte băncile centrale din zona euro) pentru a face faţă crizei.
„Cred că sunt singurul director al unei societăţi care se bucură de rezultate aşa de bune”, a apreciat guvernatorul Băncii Franţei, Christian Noyer, cu prilejul prezentării rezultatelor anuale. „Dacă aş avea de ales, aş prefera să avem rezultate mai modeste dar economiile să nu fie în criză”, a adăugat Noyer.
Rezultatele excelente înregistrate de Banca centrală a Franţei se explică prin efectele celor două operaţiuni de refinanţare pe trei ani (LTRO) puse în practică în luna decembrie 2011 şi martie 2012. O altă sursă importantă de venit a reprezentat-o portofoliul de obligaţiuni greceşti care a adus anul trecut Băncii Franţei o sumă de 450 de milioane de euro.
Statul francez ar urma să profite de pe urma rezultatelor record înregistrate de Banca centrală, în condiţiile în care pentru 2011 dividendele plătite statului s-au ridicat al 877 de milioane de euro la un profit net de 1,57 miliarde de euro. Dividendele pentru 2012 urmează să fie stabilite în cursul săptămânilor următoare.
