Elveţia a semnat un acord internaţional privind combaterea evaziunii fiscale, punând capăt practic secretului său bancar, a anunţat ieri Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), transmite capital.ro cu referire la Reuters.
La presiunile autorităţilor europene şi americane, care vor să lupte împotriva evaziunii fiscale, sprijinul politic în Elveţia pentru secretul bancar a scăzut gradual, deschizând calea pentru semnarea de acorduri fiscale cu autorităţile străine. Astfel, Elveţia a devenit a 58-a ţară care se alătură convenţiei OECD cu privire la schimbul de informaţii fiscale cu autorităţile fiscale străine. Chiar dacă nu s-a angajat să facă schimb automat de informaţii cu privire la rapoartele fiscale, Elveţia va răspunde la cererile autorităţilor fiscale din alte state vizând cazuri individuale.
“Aderarea Elveţiei la convenţia de asistenţă mutuală în domenii fiscale trimite un mesaj clar şi puternic că Elveţia este parte a comunităţii de state care consideră cooperarea internaţională în domeniul fiscal ca o necesitate”, a declarat secretarul general al OECD, Angel Gurria.
Până acum multe autorităţi fiscale şi guvernele lor aveau dificultăţi în a realiza investigaţii fiscale transfrontaliere, greutăţi care au fost sporite de deschiderea frontierelor faţă de fluxurile de capital şi utilizarea de noi tehnologii pentru transferul banilor. Convenţia fiscală a OECD a fost semnată de ambasadorul Elveţiei la OECD, Stefan Flückiger. Următorul pas, care ar putea fi unul dificil, este ratificarea convenţiei de parlamentul elveţian. Acest lucru ar putea dura până la un an şi jumătate, existând riscul unui impas dacă va fi supus referendumului.
Au dispărut deja 16 bănci
De la începutul anului trecut au dispărut 16 instituții de credit elvețiene cu capital străin odată cu decăderea secretului bancar și creșterea costurilor generate de reglementările mai stricte, scria Bloomberg, în vara acestui an.
Centru global de private banking prin tradiție, Elveția își pierde rapid statutul din cauza campaniilor purtate de guverne puternice, precum SUA și Germania, împotriva evaziunii fiscale realizate prin transferul averilor în conturi secrete offshore, în așa-numitele paradisuri fiscale.
Numărul băncilor elvețiene cu capital străin a scăzut la 129 la finele lunii mai, față de 145 la începutul anului trecut, potrivit Asociației Băncilor Străine din Elveția. Activele în administrare ale acestor instituții au coborât cu 25% în ultimii cinci ani, la 870,7 miliarde franci elvețieni (706 miliarde euro), odată ce clienții și-au retras banii sau au plătit taxele aferente veniturilor nedeclarate ascunse în Elveția. Presiunile exercitate de guvernele străine împotriva secretului bancar și înăsprirea reglementărilor ar putea declanșa un val de fuziuni și achiziții în sectorul bancar elvețian în următorul an și jumătate, potrivit bancherilor, consultanților și analiștilor contactați de Bloomberg.
