Cardurile clasice ar putea fi înlocuite cu o serie de autocolante, pentru tranzacțiile cu valoare redusă sau cel puțin așa sustine compania din domeniul plăților cu cardul Barclaycard, anunță manager.ro.
Noul produs al companiei, „PayTag”, reprezintă un card bancar de dimensiuni reduse (o treime dintr-un card obișnuit) și vizează clienții care vor să dispună de mobilitate în privința plăților. Astfel, ei pot lipi minicardul de spatele telefonului mobil.
Lansarea se alatură „pariurilor” făcute de operatorii de telefonie mobilă Orange și O2, care speră ca giganții tehnologici, precum Google, să-i încurajeze pe utilizatori să își achite cumpărăturile prin intermediul facilităților „contactless”, fără să mai tasteze codul PIN.
Barclaycard a anunțat că peste 150.000 de terminale contactless vor fi disponibile în magazinele și restaurantele din toată Marea Britanie.
Limita pentru plăți contactless se situează în prezent la 15 lire sterline, dar va fi majorată la 20 lire sterline, în luna iunie. De asemenea, pasagerii autobuzelor care circulă în Londra vor putea să achite călătoriile prin plăți contactless.
David Chan, CEO-ul Barclaycard Consumer Europe spune că utilizatorii sunt încântați de posibilitatea lipirii unui minicard de credit de spatele telefonului, deoarece nu mai sunt nevoiți să poarte și portofelul în buzunare. De asemenea, oamenii sunt foarte precauți cu telefoanele lor și în viziunea lor, pierderea acestora echivalează cu rătăcirea unui card de credit.
PayTag este oferit gratuit tuturor clienților existenți ai Barclays, începând cu 19 aprilie.
