miercuri, septembrie 2, 2026
AcasăInternaționalProbleme pentru băncile din Cipru: Moody's a retrogradat 3 bănci în categoria...

Probleme pentru băncile din Cipru: Moody’s a retrogradat 3 bănci în categoria „nerecomandat pentru investiții”

Agenţia de evaluare financiară Moody’s Investors Service a retrogradat ratingurile principalelor 3 bănci din Cipru şi mai adânc în categoria ‘junk’ (nerecomandat pentru investiţii), după ce săptămâna trecută a revizuit în scădere, cu trei trepte, ratingul suveran al Ciprului, de la de la ‘B3’ la ‘Caa3’, scrie Income Magazine cu referire la AP şi Dow Jones Newswires.

Moody’s apreciază că decizia reflectă incertitudinile privind data şi condiţiile încheierii memorandumului de înţelegere între guvernul cipriot şi creditorii internaţionali – UE, BCE şi FMI – pentru a finanţa recapitalizarea sistemului bancar din Cipru.

De asemenea, decizia agenţiei reflectă sporirea riscului intrării Ciprului în incapacitate de plată, ceea ce ar putea afecta eficienţa recapitalizării băncilor, conform Agerpres.

Moody’s a retrogradat cu o treaptă ratingurile Cyprus Popular Bank şi Bank of Cyprus şi cu 2 trepte ratingul Hellenic Bank. Moody’s atribuie acum celor 3 bănci un rating ‘Caa2’, cu o treaptă peste ratingul Ciprului. Perspectiva asociată ratingurilor celor trei bănci este negativă, ceea ce înseamnă că ar putea fi din nou retrogradate.

Săptămâna trecută, Moody’s a revizuit în scădere, cu 3 trepte, ratingul suveran al Ciprului, de la de la ‘B3’ la ‘Caa3’. ‘Principalul factor ce a determinat Moody’s să coboare cu trei trepte ratingul împrumuturilor guvernului cipriot îl reprezintă sprijinul masiv pe care băncile cipriote este posibil să îl solicite’ în anii ce vor urma. În plus, finalul negocierilor cu creditorii internaţionali – UE, BCE şi FMI -, rămâne ‘nesigur’, se arată în comunicatul agenţiei.

Din iunie 2012 Ciprul negociază cu UE, BCE şi FMI un program de ajutor pe 4 ani în valoare de 17 miliarde de euro. Însă, înainte de a semna un acord oficial cu Ciprul, miniştrii de finanţe din zona euro au nevoie de rezultatele unui audit derulat în rândul băncilor cipriote, care va arăta care sunt nevoile de capital ale acestui sector şi care va fi publicat la sfârşitul lunii ianuarie.

Dacă va primi un program de sprijin, Ciprul va deveni a cincea ţară din cele 17 state ale zonei euro care va beneficia de asistenţă financiară internaţională, după Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments