miercuri, septembrie 2, 2026
AcasăMoldovaBanca de Economii reduce planificat cota creditelor neperformante

Banca de Economii reduce planificat cota creditelor neperformante

Atacurile politice la care ”Banca de Economii” (BEM) a fost supusă pe parcursul a trei luni au dăunat băncii mai mult decât creditele ajunse în categoria celor problematice, a declarat președintele Consiliului BEM, Victor Bodiu, într-un interviu agenției Infotag.

Bodiu a spus că agitația artificială în jurul oricărei instituții financiare, precum a fost, timp de câteva săptămâni, în cazul BEM, garantează un efect negativ pentru bancă.

”În cazul BEM, s-a reușit evitarea unor consecințe catastrofale datorită unui aspect important – lichiditatea, care era la bancă cea mai înaltă din sistem”, a menționat Bodiu, precizând că nu toate creditele ”neperformante” ale băncii sunt irecuperabile.

Președintele Consiliului băncii, care îl conduce de la mijlocul anului 2012, a amintit că BEM a acordat credite în valoare totală de peste 130 mil. lei.

”Toate deciziile referitoare la aceste credite au trecut prin Consiliu. Am coborât plafonul de acordare a resurselor, care anterior ținea de competența președintelui băncii, de la 5 mil. lei la 1 mil. lei”, a relatat Bodiu.

Responsabilul a recunoscut faptul ca aceasta ”s-ar putea să fie nu tocmai corect din punctul de vedere al managementului corporativ, dar la etapa curentă aceasta este singura soluție justă”. ”Or, acum, Consiliul poate controla toate creditele având în față toată imaginea fluxurilor financiare din cadrul băncii”, a subliniat el.

Referindu-se la problema cu lichiditatea creditelor problematice, Victor Bodiu a spus că la acest capitol trebuie să se țină cont de situația pieței și cea din sectorul real al economiei.

”În gajul acestor credite există imobile, utilaje, mijloace circulante ale beneficiarilor de împrumuturi. Dar în perioada de declin al activității economice, aceasta complică activitatea cu aceste credite sub aspectul comercializării lor. Deși, dacă  privim rezultatele BEM la situația din  31 martie 2013, atunci CNT al băncii a crescut până la 214 mil. lei. Tendința de creștere se atestă de la începutul lunii septembrie 2012, când acest indicator era ceva mai mare de 60 mil. lei”, a menționat Bodiu.

Președintele Consiliului BEM mai apreciat că acest fapt este o dovadă elocventă că activitatea cu creditele neperformante are loc la bancă și chiar se vede un progres anumit.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments